10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSocialPrimăria Cluj-Napoca, sancționată pentru discriminare. Romii din municipiu, zero șanse la o...

Primăria Cluj-Napoca, sancționată pentru discriminare. Romii din municipiu, zero șanse la o locuință socială

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în urma sesizării de către Centrul de Resurse Juridice, a sancționat Municipiul Cluj-Napoca pentru caracterul discriminatoriu al criteriilor privind acordarea locuințelor sociale.

CNCD a constatat discriminare indirectă, discriminare multiplă și refuzul acordării pentru un grup de persoane a unor drepturi sau facilități, sancționând cu amendă în valoare de 5.000 lei UAT Municipiul Cluj-Napoca, prin reprezentant legal.

Unele dintre aspectele sesizate în petiția CRJ privesc criteriile de eligibilitate în accesul la locuințe sociale, fiind discriminate persoanele care au fost evacuate în urma rezilierii contractului de închiriere și care ocupă sau au ocupat în mod abuziv un imobil aflat în proprietatea Statului Român/în administrarea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca/Municipiului Cluj-Napoca, ori în proprietatea Municipiului Cluj-Napoca.

„Este cunoscut faptul că în locuințele modulare din Pata Rât locuiesc cei aflați deja la a 2-a și a 3-a generație de persoane de etnie romă evacuate de pe strada Coastei. Condițiile contractuale extrem de dure indică intenția UAT și Consiliului Local mai degrabă de a rezilia cu ușurință aceste contracte, fapt urmat, desigur, de lipsa de acces la locuințe sociale. În contractul de închiriere a unei locuințe modulare situate în Pata Rât operează pactului comisoriu de gradul IV. Prin introducerea celei mai severe forme de pact comisoriu, în cazul neexecutării obligațiilor, contractul se consideră desființat de drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere și vreo altă formalitate prealabilă”.

Hotărârea CNCD menționează clar faptul că prevederile stabilite prin HCL discriminează romii din Cluj-Napoca, la obținerea unei locuințe sociale și îngrădirea dreptului la locuire, prin instituirea unei excluderi permanente:

„Analizând situația faptică, Colegiul director reține că diferența de tratament a romilor provenită din aplicarea unui criteriu neutru (excluderea de la obținerea unei locuințe sociale în municipiul Cluj-Napoca a solicitanților care au ocupat/ocupă abuziv un imobil, indiferent de etnia persoanei), urmărește un scop legitim (protejarea proprietății statului/municipiului), metoda de atingere a scopului legitim este necesară și adecvată (pentru asigurarea selecției solicitanților care respectă legile statului român, fiind vorba despre o măsură de sprijin acordată de stat), dar nu este proporțională, fiind disproporționată din cauza nespecificării unui termen în privința perioadei de valabilitate a ”sancțiunii” pentru ocupare abuzivă (nici o formă de ”sancțiune” stabilită de o municipalitate neputând fi instituită ”pe viață” și ca o formă de culpă colectivă în legătură cu copii minori ai ocupanților abuzivi, care nu au capacitate de exercițiu). Ca urmare, Colegiul director constată că faptele sesizate reprezintă fapte de discriminare, testul justificării obiective (scop legitim, metodele adecvate, necesare și proporționale de atingere a scopului) dezvăluind dezavantajarea persoanelor de etnie romă la obținerea unei locuințe sociale și îngrădirea dreptului la locuire, prin instituirea unei excluderi permanente”. (Extras din Hotărârea CNCD nr. 298 din 21.06.2023)

Deși CNCD a constatat fapta de discriminare, a stabilit un cuantum mic al amenzii pentru contravenție, de doar 5.000 lei, în ciuda faptului că este afectată o comunitate și că municipiul Cluj-Napoca a mai fost sancționat de CNCD pentru criteriile discriminatorii în acordarea de locuințe sociale.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, urmărit penal! Acuzațiile care i se aduc

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru că l-a plătit şi ajutat...
Ultima oră
Pe aceeași temă