25.5 C
București
sâmbătă, 4 iulie 2026
AcasăInternaționalPremierul Nepalului demisionează pe fondul protestelor violente și al acuzațiilor de corupție

Premierul Nepalului demisionează pe fondul protestelor violente și al acuzațiilor de corupție

Nepal traversează una dintre cele mai grave crize politice din ultimii ani, după ce premierul Khadga Prasad Oli și-a anunțat marți demisia, pe fondul protestelor violente declanșate inițial de interzicerea rețelelor sociale și amplificate ulterior de nemulțumirea generală față de clasa politică și corupția endemică, scrie AFP.

Khadga Prasad Oli și-a anunțat demisia

Deși guvernul a ridicat marți interdicția asupra platformelor precum Facebook, X și YouTube, furia populară nu s-a domolit. Zeci de mii de manifestanți au rămas pe străzi, blocând drumuri, luând cu asalt instituții publice și incendind clădiri guvernamentale, inclusiv reședința oficială a premierului și biroul acestuia. Locuințele altor lideri politici, inclusiv cea a președintelui Ram Chandra Poudel și a unor miniștri de rang înalt, au fost, de asemenea, atacate și incendiate.

Demisia lui Oli a fost acceptată de președinte, care l-a numit totuși în fruntea unui guvern interimar, până la instalarea unei noi administrații. Rolul și influența sa rămân însă incerte, în contextul în care protestele continuă să zguduie capitala.

CITEȘTE ȘI – Acuzații grave aduse la adresa lui Vladimir Putin: „E pregătit să invadeze și alte țări”

Manifestațiile – denumite de presă „protestul Generației Z” – au izbucnit după ce guvernul a blocat platformele sociale acuzând companiile de refuzul de a se supune reglementărilor locale. Dar furia tinerilor s-a transformat rapid într-o mișcare mai amplă împotriva corupției și a liderilor politici considerați rupți de realitatea cetățenilor.

Țara a ajuns într-o stare atât de gravă încât pentru noi, tinerii, nu mai există motive să rămânem aici, a spus Bishnu Thapa Chetri, student prezent la proteste.

Situația a degenerat după ce poliția a deschis focul asupra mulțimii, ucigând 19 persoane luni. Atacul forțelor de ordine a alimentat și mai mult furia protestatarilor, care cer acum schimbarea completă a guvernului.

Scene șocante au circulat pe rețelele sociale: liderul Congresului Nepalez, Sher Bahadur Deuba, și soția sa, ministrul de externe Arzu Rana Deuba, au fost bătuți în public de manifestanți, ambii apărând plini de sânge.

În fața escaladării violențelor, președintele Poudel și armata au lansat apeluri la calm și dialog politic. Însă pentru mulți protestatari, mesajul este clar: Suntem aici pentru că tinerii și prietenii noștri sunt uciși. Suntem aici pentru a face dreptate și pentru a alunga actualul regim, a spus Narayan Acharya, manifestant în fața parlamentului.

Criza din Nepal se adâncește, iar demisia premierului nu pare să fi calmat spiritele, ci mai degrabă a amplificat cererile pentru o schimbare totală a clasei politice.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Trump și Netanyahu vor avea o întâlnire în SUA. Discuțiile despre Iran, pe agenda liderilor

Premierul israelian Benjamin Netanyahu și președintele american Donald Trump au convenit să se întâlnească în perioada următoare în Statele Unite, în urma unei convorbiri...

Atac cu drone asupra Sankt Petersburgului. Incendiu la un terminal petrolier

Sankt Petersburg și regiunea Leningrad au fost vizate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de un atac masiv cu drone atribuit Ucrainei, potrivit autorităților...

Trump și Netanyahu vor avea o întâlnire în SUA. Discuțiile despre Iran, pe agenda liderilor

Premierul israelian Benjamin Netanyahu și președintele american Donald Trump au convenit să se întâlnească în perioada următoare în Statele Unite, în urma unei convorbiri...
Ultima oră
Pe aceeași temă