21.3 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăȘtirile zileiPregătiri continue pentru Conferința privind viitorul Europei

Pregătiri continue pentru Conferința privind viitorul Europei

În cadrul celei de-a treia reuniuni care a avut loc joi, 22 aprilie, comitetul executiv a aprobat proiectul de program al evenimentului, care va avea loc de Ziua Europei. Acesta va fi transmis live și va permite participarea de la distanță a cetățenilor, precum și intervenții ale președinților celor trei instituții UE.

De asemenea, reprezentanții Parlamentului European, Consiliului și Comisiei au aprobat regulamentului de procedură al conferinței, care stabilește regulile referitoare la participarea cetățenilor la grupurile de dezbatere și relația cu principiile și domeniul conferinței. Fiecare grup va cuprinde 200 de cetățeni și va include cel puțin o femeie și un bărbat din fiecare stat membru. Cetățenii vor fi aleși aleatoriu, pentru a înființa grupuri reprezentative pentru diversitatea UE, în ceea ce privește originea geografică, sexul, vârsta, profilul socio-economic și nivelul de educație. Tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani vor reprezenta o treime din fiecare grup.

A avut loc, de asemenea, un schimb de opinii cu privire la regulile după care se vor desfășura sesiunile plenare ale conferinței, urmând ca la următoarea întrunire să se ajungă la un acord.

Guy Verhofstadt, copreședinte al comitetului executiv, reprezentând Parlamentul European, a declarat: „Pregătim terenul pentru a obține cât mai multă interacțiune posibilă între cele două elemente inițiale ale conferinței – platforma și grupurile de dezbatere. Următorul pas este să punem baza sesiunii plenare, care să reflecte diversitatea de opinii din Europa și care să preia ideile și sugestiile cetățenilor, aspect de care depinde succesul conferinței.”

Secretarul de stat pentru afaceri europene din Guvernul Portugaliei și copreședinte, reprezentând Președinția Consiliului UE, Ana Paula Zacarias, a declarat: „Gradul de participare la platforma digitală a conferinței în ultimele zile a fost cu adevărat impresionant. Cetățenii răspund apelului nostru la participare și este momentul să trecem mai departe și punem această conferință în mișcare.”

Dubravka Šuica, vicepreședinte pentru democrație și demografie al Comisiei Europene, și copreședinte al comitetului executiv a declarat: „Această conferință este despre implicarea și responsabilizarea cetățenilor. Pentru noi, cetățenii sunt cel mai important element din orice reflecție cu privire la conferință. Fie că sunt pro-europeni, fie că sunt sceptici, vrem să îi ascultăm, pentru a putea răspunde preocupărilor lor.”

Următoarea reuniune a comitetului executiv este programată să aibă loc pe 9 mai, la Strasbourg. Cu toate acestea, ar putea fi programate reuniuni suplimentare în săptămânile de dinainte.

Cele mai citite

Litoralulromanesc.ro: Peste 70.000 de turiști au ales litoralul pentru vacanța de 1 Mai și Paște. Mamaia, Costinești și Vama Veche – stațiunile cele mai...

Litoralul autohton a fost una dintre destinațiile cele mai căutate de români în vacanța de 1 Mai și Paște, peste 70.000 de turiști alegând...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Forţele israeliene anunţă că dețin controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The...
Ultima oră
Pe aceeași temă