12.6 C
București
sâmbătă, 25 septembrie 2021

Precizări ale prefectului Capitelei privind masca în companii și certificatele de vaccinare

Întrebat, sâmbătă, dacă într-un birou în care toată lumea este vaccinată se poate renunța la mască, Alin Stoica a răspuns că decizia aparține fiecărui angajator.

„Angajatorul sau operatorul, prin medicul de medicina muncii, vor stabili aceste reguli interne”, spune prefectul.

Întrebat, de asemenea, cum se vor organiza angajații Prefecturii București, Stoica a răspuns: „încă nu am stabilit, dar vom stabili că acolo unde intr-un birou sunt toate persoanele vaccinate nu se va purta mască”.

Verificările de la vot pot fi folosite și asupra certificatelor de vaccinare

Certificatele de vaccinare pot fi verificate prin STS, ca la vot, sau prin CNP, spune prefectul Capitalei. Alin Stoica vorbește și despre ținta lunară de vaccinare, dar lămurește și problema organizatorilor de evenimente.

Alin Stoica a declarat, sâmbătă, că certificatele de vaccinare pot fi verificate prin STS, ca la vot, sau după buletin, respectiv CNP.

„Dacă accesul este mai dificil, atunci vor trebui să vină cu certificatul de vaccinare printat sau în format electronic. Eu mă bazez pe buna credință a oamenilor că nu vor falsifica certificatele. La fel și cei care fac testele PCR sau rapide, unitatea medicală emite în format electronic rezultatul și poate fi oricând arătat”.

În ce privește ținta de vaccinare lunară, Stoica a spus că nu este stabilită, dar o așteaptă.

„Vă pot spune că noi am stabilit, nu oficial, să avem o țintă de vaccinare pe zi în București de 20.000 și sperăm să o atingem până la sfârșitul lunii”, a adăugat prefectul.

În altă ordine de idei, întrebat cine este considerat organizatorul unei nunți, al unui botez sau al unei aniversări, prefectul a răspuns că de regulă este cel „în curtea căruia se organizează evenimentul”: „adică patronul care permite organizarea unui eveniment”.

Ultima oră
Pe aceeași temă