Persoanele care au intrat în contact cu pachetul suspect la ora locală 11:00 nu au prezentat simptomele expunerii la gaz sarin, a informat pompierul Jon Johnston.
„La sediul Facebook sunt testate toate pachetele care ajung şi unul dintre acestea a fost pozitiv aşa că au iniţiat procedura standard. Acum aşteptăm să vedem dacă este adevărat sau nu”, a adăugat el.
Anthony Harrison, purtătorul de cuvânt al Facebook, a informat că au fost evacuate patru clădiri în urma testului şi cooperează cu poliţia.
„Autorităţile nu au identificat încă substanţa găsită. Până acum, trei dintre clădirile evacuate au primit undă verde pentru a fi repopulate”, a afirmat Harrison.
La faţa locului erau prezenţi şi agenţi ai FBI, a informat un purtător de cuvânt al agenţiei.
Potrivit Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), sarinul este un agent chimic toxic sub formă lichidă şi este inodor, incolor şi insipid. Substanţa se poate evapora şi provoacă simptome în doar câteva secunde relatează agenţia The Associated Press.
O picătură de sarin pe piele poate cauza transpiraţie excesivă şi spasme musculare, iar expunerea la doze mari poate duce la paralizie şi stop respirator.