Mărfurile ar fi ajuns, ulterior, la vânzare prin intermediul unui lanț de hypermarketuri
Polițiștii bucureșteni au descins joi dimineață la mai multe adrese din București, Ilfov și Ialomița, într-un dosar care vizează comercializarea a peste 12 tone de portocale despre care anchetatorii susțin că ar fi fost reetichetate pentru a ascunde adevărata țară de proveniență și nivelul ridicat de pesticide, scrie News.ro. Ancheta, coordonată de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Capitalei, vizează posibile infracțiuni de evaziune fiscală, falsificare sau substituire de produse alimentare și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit informațiilor strânse până în acest moment, reprezentanții unei societăți comerciale ar fi importat aproximativ 12.400 de kilograme de portocale din Egipt, însă ar fi schimbat ambalajele și etichetele pentru a indica Grecia ca țară de origine. Mărfurile ar fi ajuns, ulterior, la vânzare prin intermediul unui lanț de hypermarketuri.
Procurorii susțin că modificarea etichetării ar fi avut un dublu scop: pe de o parte, mascarea unor depășiri semnificative ale limitelor admise de pesticide, iar pe de altă parte, facilitarea comercializării produselor către consumatori. În plus, veniturile obținute din vânzarea acestor fructe nu ar fi fost înregistrate în contabilitatea firmei, ceea ce a atras suspiciuni privind prejudicierea bugetului de stat.
În urma celor opt percheziții efectuate, anchetatorii au ridicat documente și alte probe relevante pentru dosar. Douăsprezece persoane, suspecți și martori, urmează să fie audiate pentru clarificarea situației și stabilirea eventualelor măsuri legale.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News