9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăOrban: Este nevoie de guvern stabil, prin refacerea coaliției PNL-USR-UDMR cu un...

Orban: Este nevoie de guvern stabil, prin refacerea coaliției PNL-USR-UDMR cu un premier responsabil

Ludovic Orban consideră că refacerea coaliției de guvernare cu un premier responsabil este una dintre soluțiile bune în acest moment.

„PNL a pierdut guvernarea datorită unor decizii iresponsabile care au dus la ruperea coaliției și la apariția acestei majorități împotriva unui guvern condus de un premier liberal. Toate deciziile au fost luate de Florin Cîțu, care azi a rămas repetent la examenul parlamentar. România e în plină criză pandemică, are nevoie de guvern stabil, care să se bazeze pe o majoritate parlamentară și care să aibă capacitatea să ofere soluții. Odată încheiată această aventură a unor oameni care nu înțeleg nimic din politică și derservirea interesului românilor, e necesară declanșarea negocierilor pentru guvern stabil”, a afirmat Orban.

Orban a spus că soluția este refacerea coaliției PNL-USR-UDMR. „E nevoie doar de actori credibili, responsabili, care să se așeze la masa negocierilor. Perpetuarea crizei politice poate pune în pericol viața cetățenilor români, șansa la dezvoltare pe care o are România, puterea de cumpărare a românilor. Toate problemele au nevoie de o rezolvare cât mai rapidă. Poziția mea este clară și o exprimă un om responsabil – refacerea coaliției”, a adăugat fostul lider PNL.

„PNL nu poate să guverneze singur sau cu UDMR. E nevoie de majoritate parlamentară majoră. E momentul ca cei care au acționat mai mult din orgoliu, ambiție personală, frustrare să facă un pas înapoi, să-i lase pe oamenii responsabili să se așeze la masa negocierilor”, a precizat Orban.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă