16 C
București
miercuri, 22 septembrie 2021

O prevedere din Codul penal referitoare la incitare la violență, ură sau discriminare a ajuns la CCR

Modificările actului normativ prevăd că incitarea la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei persoane pentru că face parte dintr-o anumită categorie este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă.

„Considerăm că, prin conţinutul său normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi alin. (5), art. 20 alin. (2) – prin raportare la art. 7 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi celor ale art. 147 alin. (4) din Constituţie, pentru motivele prezentate în continuare. În opinia noastră, soluţia legislativă criticată aduce atingere atât principiului previzibilităţii şi clarităţii normelor, aşa cum acesta îşi găseşte expresia în prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie şi cum a fost dezvoltat într-o bogată jurisprudenţă constituţională cât şi, pe cale de consecinţă, prevederilor art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală”, se arată în sesizarea făcută de președinte.

Potrivit șefului statului, „instanţa constituţională a reţinut că incriminarea/dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracţiuni ţin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile şi exigenţele constituţionale. În acest sens, Curtea a statuat că legiuitorul trebuie să dozeze folosirea mijloacelor penale în funcţie de valoarea socială ocrotită, Curtea putând cenzura opţiunea legiuitorului numai dacă aceasta contravine principiilor şi exigenţelor constituţionale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 824/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 17 februarie 2016; Decizia nr. 392/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017). De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, respectarea Constituţiei este obligatorie, de unde rezultă că Parlamentul nu îşi poate exercita competenţa de incriminare şi de dezincriminare a unor fapte antisociale decât cu respectarea normelor şi principiilor consacrate prin Constituţie (Decizia nr. 2/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014; Decizia nr. 392/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017). De asemenea, instanţa constituţională a reţinut că accesibilitatea şi previzibilitatea legii sunt cerinţe ale principiului securităţii raporturilor juridice, constituind garanţii împotriva arbitrariului (Decizia nr. 139/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 3 mai 2019).

Claritatea şi previzibilitatea normei trebuie să caracterizeze conţinutul normativ al oricărei legi, însă, în materia dreptului penal substanţial, aceste cerinţe dobândesc conotaţii deosebite, din perspectiva respectării art. 1 din Codul penal, ce consacră legalitatea incriminării, potrivit căruia: „(1) Legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni. (2) Nicio persoană nu poate fi sancţionată penal pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârşită”.

Ultima oră
Pe aceeași temă