15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăExecutivul în punctul de vedere către CCR: Parlamentul a acționat neconstituțional

Executivul în punctul de vedere către CCR: Parlamentul a acționat neconstituțional

Guvernul susţine în punctul de vedere transmis Curţii Constituţionale (CCR) referitor la sesizarea premierului pe tema moţiunii de cenzură a USR PLUS şi AUR că modul „neconstituţional” în care Legislativul a declanşat acest demers „cu consecinţe grave” asupra bunei desfăşurări a activităţii Executivului a generat o situaţie juridică conflictuală între cele două puteri ale statului.

„Considerăm că există un conflict în sensul art. 146 lit. e) din Constituţie, astfel: În primul rând, pentru că Parlamentul României, prin preşedinţii celor două Camere, a considerat depusă în mod valid în data de 3 septembrie moţiunea de cenzură ‘Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!’. În al doilea rând, pentru că Parlamentul României, prin Preşedintele Camerei Deputaţilor, a comunicat Guvernului României o moţiune de cenzură cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 113 alin. (2) teza a doua din Constituţie. Aceste fapte se constituie într-o conduită neconstituţională, deopotrivă neloială şi abuzivă, faţă de autoritatea executivă şi a generat o situaţie conflictuală a cărei origine rezultă chiar din textul constituţional. De asemenea, conflictul juridic de natură constituţională invocat de autorul sesizării s-a născut deja şi este în curs de desfăşurare. Situaţia juridică conflictuală a fost generată de modul neconstituţional în care Parlamentul a înţeles să declanşeze controlul parlamentar prin moţiune de cenzură cu consecinţe grave asupra bunei desfăşurări a activităţii Guvernului în planul politicii interne şi externe a ţării, respectiv a bunei funcţionări a administraţiei publice”, notează Guvernul, în punctul de vedere adresat CCR.

Potrivit sursei citate, într-un stat de drept în care principiul separaţiei puterilor în stat este respectat, controlul parlamentar prin moţiune de cenzură angajează un raport juridic între Parlament (puterea legislativă) şi Guvern (puterea executivă), control care trebuie însă subsumat principiului conformităţii derulării procedurilor parlamentare cu Legea fundamentală.

Citește și: Florin Cîțu, despre demisie: ‘Niciodată!’

Cele mai citite

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...
Ultima oră
Pe aceeași temă