13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăPoliticăComisie parlamentară specială, pentru legile Justiției. VIDEO

Comisie parlamentară specială, pentru legile Justiției. VIDEO

Plenul Parlamentului a aprobat constituirea comisiei speciale pe legile justiţiei.

S-a înregistrat 273 voturi “pentru”, 48 “împotrivă” şi 2 abţineri.

Potrivit hotărârii adoptate, Comisia parlamentară specială comună pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul justiţiei va avea ca obiective examinarea, atât în procedura legislativă la prima Cameră sesizată, cât şi în procedura legislativă la Camera decizională, a iniţiativelor legislative cu incidenţă asupra justiţiei în vederea reformării sistemului judiciar, aflate în procedură parlamentară, precum şi a celor care urmează a intra în procedură parlamentară, pe toată perioada desfăşurării activităţii Comisiei.


Comisia va elabora rapoartele asupra acestor iniţiative legislative.

Comisia va fi constituită din 25 de membri şi va funcţiona pe o perioadă de 60 de zile de la data constituirii. 

Citește și:

REPER vede în proiectele de legi ale Justiției calea către feudalizarea sistemului judiciar

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

România va avea cel mai mare skate park din estul Europei

Baza sportivă şi de agrement "Dumitru Dobrescu" din Slatina, unde municipalitatea a amenajat un skate park ce corespunde cerinţelor practicanţilor acestui sport şi care,...

Opt persoane au murit într-un restaurant din Beirut în urma unui incendiu porvocat de explozia unei butelii de gaz

Un incendiu provocat de explozia unei butelii de gaz a ucis marţi cel puţin opt persoane într-un restaurant din capitala Libanului, Beirut, au informat...

Doar 22% dintre copiii romi urmează studii liceale

Ponderea copiilor romi care frecventează învățământul obligatoriu este de 78% (față de 95% pentru copiii români din vecinătate). Decalajul se mărește din nou în...
Ultima oră
Pe aceeași temă