13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăPoliticăAurescu, despre consecințele acțiunilor agresive ale Rusiei

Aurescu, despre consecințele acțiunilor agresive ale Rusiei

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat, în marja Conferinţei de Securitate de la Munchen, la dezbaterea dedicată provocărilor multidimensionale de securitate la Marea Neagră.

Cu acest prilej, Aurescu a evidenţiat că acţiunile agresive ale Federaţiei Ruse afectează stabilitatea regiunii, a Europei, a spaţiului euroatlantic şi proiectează consecinţe la nivel global.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), dezbaterile din cadrul evenimentului “Security in the Black Sea Region: From Cyberstorm and Political Brinkmenship to Broader Confrontation?” s-au axat pe elementele de competiţie geopolitică evidenţiate, în prezent, de evoluţiile securitare actuale în regiunea Mării Negre.

Participanţii la dezbatere s-au referit la actuala criză de securitate, prefigurată de militarizarea regiunii, afectarea securităţii energetice şi a celei cibernetice, de propagandă şi dezinformare şi implicaţiile acestora din perspectiva statelor membre ori aspirante la aderarea la NATO şi UE.

În cadrul intervenţiilor sale, ministrul român al Afacerilor Externe s-a referit la importanţa dezbaterii organizate de think-tank-ul românesc New Strategy Center (NSC), în cooperare cu think-tank-ul american Center for European Policy Analysis (CEPA) pentru un schimb de vederi aprofundat asupra provocărilor complexe şi multiple cu care se confruntă regiunea Mării Negre, precum şi asupra implicaţiilor evoluţiilor recente de securitate din zonă.

Şeful diplomaţiei române a evidenţiat că acţiunile agresive ale Federaţiei Ruse, inclusiv masarea de trupe fără precedent de la încheierea Războiului Rece, la graniţa cu Ucraina, au efecte negative asupra tuturor partenerilor estici şi afectează stabilitatea regiunii, a Europei, a spaţiului euroatlantic şi proiectează consecinţe la nivel global.

Aurescu: România, îngrijorată de acțiunile Rusiei în Marea Neagră

Bogdan Aurescu s-a referit la îngrijorările exprimate de România în mod constant, legate de militarizarea Mării Negre de către Moscova, în paralel cu utilizarea unor elementele complexe de război hibrid – atacuri cibernetice, afectarea securităţii energetice, propagandă şi dezinformare, diverse alte acţiuni de destabilizare.

Conform MAE, ministrul român de Externe a subliniat necesitatea unei strategii pe termen lung pentru regiunea Mării Negre, care să se bazeze pe mai multe dimensiuni: consolidarea şi adaptarea posturii de descurajare şi apărare a NATO pe Flancul Estic; angajament intensificat în relaţia cu partenerii estici ai UE şi NATO, care să includă şi o dimensiune sporită a cooperării în materie de securitate, ca parte a unei abordări mai largi vizând întărirea comunităţii euroatlantice de valori şi securitate, recunoaşterea în termeni concreţi a perspectivei de integrare europeană şi euroatlantică a acestor parteneri, avansarea oportunităţilor de dezvoltare economică a regiunii, dezvoltarea infrastructurii strategice de transport pentru o interconectare crescută cu spaţiul UE şi NATO, promovarea şi apărarea valorilor democratice, a statului de drept şi combaterea corupţiei, urmărirea consecventă a soluţionării conflictelor prelungite.

Citește și:

UE avertizează Rusia că nu este dependentă de gazul livrat de această țară

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Robert Fico a fost operat din nou! Premierul Slovaciei este în continuare în stare gravă

Premierul slovac Robert Fico, grav rănit miercuri prin împuşcare într-o tentativă de asasinat, a fost vineri operat din nou şi starea sa se menţine...

Robert Fico a fost operat din nou! Premierul Slovaciei este în continuare în stare gravă

Premierul slovac Robert Fico, grav rănit miercuri prin împuşcare într-o tentativă de asasinat, a fost vineri operat din nou şi starea sa se menţine...

Unicat în România! Grădini plutitoare pe lac, aranjamente gigant, zeci de mii de ghivece la West Side Flower Fest, cel mai mare festival de...

Dăm startul verii la cea de-a doua ediție a West Side Flower Fest! Va avea loc din 31 mai până în 2 iunie, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă