9.9 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPNL și PSD își împart ministerele și vor un guvern învestit până...

PNL și PSD își împart ministerele și vor un guvern învestit până la 1 Decembrie

Guvernanții s-au pus la masa negocierilor și au început să împartă în stânga sau în dreapta cu ministerele. PNL vrea premierul, PSD insistă pe respectarea majorității, iar USR pregătește Opoziția. Cam așa arată scena politică actuală.

După ce liberații și social-democrații s-au luat de mână și au anunțat că vor forma împreună noul Guvern, ieri a început o nouă zi de negocieri. Liderii PNL și PSD s-au așezat față în față, la sediul Parlamentului, și au discutat despre uniformizarea programelor de guvernare ale celor două formațiuni politice.

O uniformizare destul de dificilă, dat fiind că PSD și PNL aveau multe programe politice diferite, iar misiunea de aliniere a acestor principii revine acum echipelor de specialiști.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a precizat că la negocierile în vederea formării unui guvern trebuie să se respecte ponderile parlamentare. El a subliniat că e imposibil ca PSD să cedeze către PNL și funcţia de premier, şi postul de ministru de Finanţe.

PNL vrea premierul

Înaintea discuțiilor cu noii parteneri sociali-democrați, liberalii și-au întărit anunțul că postul de premier nu este negociabil.

“A rămâne la guvernare nu e un scop în sine pentru PNL, ci este o necesitate pentru ducerea la îndeplinire a tuturor obiectivelor asumate în programul de guvernare. Negocierile vor avea loc începând de mâine, cu o fişă de parcurs clară, legată de obiectivele din programul de guvernare al PNL”, preciza pe pagina de Facebook PNL.

De asemenea, PNL a precizat că sunt câteva principii pe care le va susţine, și care nu pot fi negociate, între care formarea unei majorităţi în jurul PNL, cu premier liberal, PNRR – un proiect naţional, asumat de România şi aprobat de Comisia Europeană, stabilitatea macroeconomică a României. De asemenea, liberalii nu vor nicio taxă mărită, iar statul să fie un partener onest al mediului de afaceri, continuarea reformelor pe tema salarizării, a pensiilor, precum şi reforma administrativă.

După negocierile de luni în care PNL a decis apropierea de PSD, au existat, cum era de așteptat, nemulțumiri în rândul liberalilor. Fostul președinte PNL, Ludovic Orban, a acuzat actuala conducere că a trădat electoratul liberal. Prin urmare, Orban ar fi fost amenințat cu excluderea din partid.

Nici preşedintele Senatului, Anca Dragu, nu a fost încântată de noua alianță. Aceasta a scris pe pagina sa de Facebook că PNL va deveni un partid “anesteziat de mirajul pe care PSD îl vinde”, iar orientarea către stânga îi va duce pe liberali “direct într-un zid dureros” care “nu-i va mai trezi la realitate”.

Pe de altă parte,președintele USR, Dacian Cioloș a anunțat, într-o postare pe Facebook, că Uniunea Salvaţi România trece în opoziţie şi că va acționa pentru implementarea reformelor din PNRR.

Potrivit lui Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD, colaborarea dintre social-democrați și liberali ar putea dura și șapte ani, adică acest ciclu electoral plus următorul.

„Noi am vorbit și despre instituirea unui mecanism de rotație, nu am discutat încă cu colegii noștri de istorie, cu liberalii, să vedem dacă sunt de acord, dar în principiu, ideea că la un an și jumătate se poate schimba premierul a fost agreată în discuțiile noastre informale. Putem discuta cine începe cu funcția de premier. Dacă ne gândim să facem un proiect pe termen lung și reușim să ne înțelegem asupra unui proiect pe 3 ani, pe 7 ani”, a declarat Vasile Dîncu la Digi24

Rămâne de văzut în ce măsură PNL și PSD vor reuși să ajungă la o înțelegere și care va fi aceea.

Emanuel Neacsu
Emanuel Neacsu
Am scris pentru prima dată în presă la Ziarul Cotidianul, în 1996. Am fost șef pe secția politic la Gardianul. Am venit la România Liberă în 2007 și am lucrat un an la ediția online. Mi-am continuat cariera ca redactor Digi 24 (5 ani) și am revenit la România Liberă ca editor pe secția politic.
Cele mai citite

Robe, toci și eșarfe – accesoriile perfecte pentru a-ți completa ținuta de absolvire

Fie că ești în clasa a XII-a sau în ultimul an de facultate, absolvirea este un moment special. Este un moment unic care marchează...

Președintele Iohannis a ajuns în Coreea de Sud

Delegația oficială condusă de președintele Klaus Iohannis a ajuns în Coreea de Sud, într-o vizită care va dura trei zile. Cele mai importante momente din...

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă