27.4 C
București
duminică, 14 iunie 2026
AcasăPoliticăPNL ia în calcul excluderea lui Adrian Veștea după desemnarea sa pentru...

PNL ia în calcul excluderea lui Adrian Veștea după desemnarea sa pentru funcția de premier fără acordul partidului

Liberalii analizează posibilitatea excluderii din partid a prim-vicepreședintelui PNL Adrian Veștea, după desemnarea sa pentru funcția de prim-ministru de către președintele Nicușor Dan, fără informarea și acordul conducerii formațiunii, potrivit unor surse liberale.

Conducerea PNL urmează să se reunească pentru a stabili sancționarea lui Adrian Veștea, după ce acesta a fost desemnat premier fără ca partidul să fie consultat în prealabil. Potrivit surselor liberale, primul pas îl reprezintă convocarea Biroului Politic Național.

Biroul Politic Național poate doar să propună excluderea lui Adrian Veștea, însă nu poate lua decizia finală. În cazul unui prim-vicepreședinte ales în Congresul partidului, hotărârea poate fi adoptată doar de Consiliul Național al PNL.

Conform Statutului PNL, Consiliul Național poate demite, prin vot secret, orice membru al Biroului Executiv ales în Congres. O astfel de propunere poate veni din partea președintelui partidului, a Biroului Executiv sau a cel puțin unui sfert dintre președinții Birourilor Politice Județene, cu acordul acestora.

Statutul formațiunii mai prevede că toate candidaturile pentru funcțiile din Guvern și din autoritățile administrației publice centrale trebuie aprobate de Biroul Politic Național, la propunerea Biroului Executiv. Potrivit surselor citate, această procedură nu a fost urmată în cazul lui Adrian Veștea.

Liderul PNL și premierul interimar Ilie Bolojan a reacționat după anunțul privind desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier. „Nu am fost anunțat în legătură cu această decizie”, a transmis Bolojan.

Totodată, președintele PNL a calificat nominalizarea drept „un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”, potrivit reacției sale după anunțul făcut de președintele Nicușor Dan.

Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerița este absolventă de Jurnalism și a obținut diploma de licență de la Facultatea de Litere din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, specialitatea Jurnalism și Științele Comunicării. Este masterandă în ultimul an la Jurnalism Tematic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. A lucrat pentru redacțiile Monitorul de Brăila și Evenimentul Zilei și este în prezent voluntar la Știri Bazate și Context.ro.
Cele mai citite

Adrian Veștea, noul premier desemnat. Eugen Tomac și-a depus mandatul

Președintele Nicușor Dan a anunțat că Eugen Tomac și-a depus mandatul în această dimineață și l-a desemnat pentru funcția de premier pe Adrian VeșteaAnunțul...

Adrian Veștea, după desemnarea ca premier: Un guvern politic pentru reforme reale și menținerea direcției pro-occidentale

Veștea a enumerat printre priorități finalizarea proiectelor din Planul Național de Redresare și Reziliență, aderarea la OCDE și operaționalizarea programului SAFEPremierul desemnat Adrian Veștea...

Bursa de la București crește puternic: peste 16 miliarde de lei adăugate la valoarea companiilor listate

Cea mai intensă zi de tranzacționare a fost marți, 9 iunie, când valoarea schimburilor a ajuns la 99,7 milioane de leiPiața de capital din...
Ultima oră
Pe aceeași temă