22.8 C
București
vineri, 10 iulie 2026
AcasăPoliticăAdrian Veștea, noul premier desemnat. Eugen Tomac și-a depus mandatul

Adrian Veștea, noul premier desemnat. Eugen Tomac și-a depus mandatul

Președintele Nicușor Dan a anunțat că Eugen Tomac și-a depus mandatul în această dimineață și l-a desemnat pentru funcția de premier pe Adrian Veștea

Anunțul vine după mai multe zile de negocieri politice tensionate, în care Eugen Tomac încerca să își asigure susținerea necesară pentru formarea unui nou guvern, fără a reuși să obțină o majoritate parlamentară clară.

Potrivit calculelor politice vehiculate anterior, viitorul Executiv avea nevoie de 233 de voturi pentru învestire, însă mai multe partide au transmis deja public că nu vor susține cabinetul propus, ceea ce a complicat semnificativ șansele de validare în Parlament.

În acest context, Nicușor Dan a decis schimbarea premierului desemnat, optând pentru Adrian Veștea, nume cu experiență administrativă, într-o încercare de a relansa negocierile pentru formarea unei majorități funcționale. Decizia intervine după ce Eugen Tomac prezentase programul de guvernare, document aflat încă în fază de consultare și neînaintat oficial Parlamentului, pe fondul incertitudinilor politice.

Noul premier desemnat urmează să își înceapă imediat discuțiile cu partidele parlamentare pentru conturarea unei formule de guvernare capabile să treacă de votul Legislativului.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

România a câștigat trei medalii de aur și una de argint la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale

România a obținut trei medalii de aur și o medalie de argint la ediția din 2026 a Olimpiadei de Informatică a Europei Centrale (CEOI).Olimpiada...

Evaluarea Națională 2026: Colegiile „Gheorghe Lazăr” și „Andrei Șaguna”, pe primul loc în clasamentul celor mai bune gimnazii

Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București și Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov ocupă prima poziție în clasamentul celor mai performante școli, licee și...

Kremlinul confirmă discuții cu Turcia privind sistemele S-400, după informațiile despre o posibilă revânzare către un stat din Golf

Rusia a anunțat vineri că poartă discuții cu Turcia în legătură cu viitorul sistemelor de apărare antiaeriană S-400 aflate în dotarea armatei turce, după...
Ultima oră
Pe aceeași temă