13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăCriza politicăPNL a aprobat rotația premierilor

PNL a aprobat rotația premierilor

Biroul Executiv (BEx) al PNL a aprobat, marţi seara, propunerea privind rotaţia premierilor într-un viitor guvern cu PSD şi UDMR, condiţia liberalilor fiind ca primul prim-ministru să fie dat de PNL.

“S-a votat decizia de a avea un sistem alternativ de premier, cu prima propunere venită din partea PNL. Asta este decizia”, a declarat preşedintele PNL, Florin Cîţu, la finalul şedinţei BEx, conform agerpres.ro.

Sistemul de rotaţie a premierilor poate să funcţioneze într-o coaliţie guvernamentală chiar dacă nu este prevăzut în Constituţie, a declarat, marţi, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

Întrebat dacă acest sistem poate funcţiona într-o coaliţie chiar dacă nu este prevăzut în legea fundamentală, Kelemen Hunor a răspuns: “Absolut. Da. Nu trebuie să fie Constituţia foarte exactă în această privinţă, fiindcă dacă te-ai înţeles se face, deci nu e problemă de constituţionalitate, e o chestiune politică. E o chestiune care nu a fost încercată până acum în România, dar am avut rotaţia premierilor în aceeaşi coaliţie din alte motive”.

Potrivit liderului UDMR, viitorul premier trebuie să fie unul dintre liderii partidelor politice membre ale coaliţiei, pentru că în caz contrar ar putea începe “un război pentru putere” în interiorul formaţiunii respective, ceea ce nu este de dorit.

PNL a aprobat rotația premierilor, dar UDMR nu va participa la acest sistem

Întrebat de ce UDMR nu participă la rotaţia premierilor, Kelemen Hunor a afirmat: “Noi am spus atunci când a fost nominalizat Cioloş că nu se poate rezolva problema crizei din coaliţie doar în doi paşi. Dacă ei au avut atunci, acum nu ştiu cum va fi, nişte condiţionalităţi, am spus: haideţi să mergem în doi paşi şi putem noi să oferim o soluţie până în mai, până în iunie, asta a fost propunerea mea şi astăzi este o propunere valabilă, dar eu nu insist. Nu este o chestiune la care eu ţin şi mă cramponez. (…) Pentru echitate da, am putea face o astfel de rocadă la o adică, dar trebuie să vrea şi alţii. Nu vreau să intru în detalii acum, nu vreau să vorbesc despre prejudecăţi că nu suntem în faza la care vorbim de aceste chestiuni, soluţia noastră a fost în acel moment pentru a debloca criza din coaliţie. Astăzi, dacă se deblochează prin Ciolacu sau prin Cîţu sunt foarte ok cu ambii preşedinţi”.

El a adăugat că, atunci când are loc rotaţia premierilor, nu trebuie să se reîmpartă şi ministerele.

“Doar premierul ar trebui să se rotească, ceilalţi să rămână vicepremieri şi, eventual, la secretarul general să fie o soluţie de compromis. Dacă dă un partid premierul, celălalt dă secretarul general al Guvernului şi invers, deci altă rotativă nu e necesară şi nici nu cred că ar fi bine să schimbi un ministru de Finanţe sau să schimbi ministrul Justiţiei după nu ştiu cât timp. Premierul poate fi schimbat la un moment dat, dacă oamenii se înţeleg”, a explicat preşedintele UDMR.

PNL și rotația premierilor este o soluție pentru ca noua coaliție PNL-PSD-UDMR să reziste cât mai mult.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă