23.6 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăSocialAdministrațiePlanșeul Unirii, ping-pong între primării

Planșeul Unirii, ping-pong între primării

Primarul sectorului 4 a anunțat că cedează Primăriei Generale a Capitalei, administrarea planșeului Unirii

Primarul sectorului 4, Daniel Băluță a transmis, într-o postare, că ar fi trebuit să anunțe că începe lucrările de refacere a planșeului vechi de 100 de ani de la Unirii, de peste râul Dâmbovița, lucrări necesare pentru a pune în siguranță centrul Capitalei, aflat într-o stare avansată de degradare, cu zone în pericol de prăbușire.

„Luând însă act de refuzul public și ferm al Primarului General de a recunoaște pericolul public pe care îl reprezintă astăzi Planșeul Unirii și de refuzul acestuia de a da undă verde pentru începerea de îndată a lucrărilor necesare și solicitate de instituțiile statului român, îngrijorate de degradarea continuă și avansată a planșeului, în ciuda faptului că proiectul tehnic este finalizat, iar finanțarea lucrărilor este asigurată de Guvernul României, în calitate de primar al Sectorului 4, fac, cu regret, următorul anunț:

Am inițiat procedura de denunțare a Protocolului de asociere încheiat cu Primăria Municipiului București, prin Administrația Străzilor, pentru realizarea lucrărilor de refacere totală a Planșeului Unirii. În acest fel, planșeul de la Unirii se va întoarce în administrarea Primarului General, cel care a blocat lucrările necesare pentru a elimina cât mai rapid pericolul pentru zecile de mii de oameni care tranzitează în fiecare zi zona”.

Băluță a mai precizat că a făcut un apel public către Primarul General de a debloca procedura de autorizare a lucrărilor, pentru ca acestea să poată începe de urgență, așa cum experții solicită.

Sistem de susținere minieră corodat și deteriorat

„În ciuda acestor demersuri, Primarul General nu recunoaște pericolul public pe care experții l-au confirmat la Planșeul Unirii și refuză să autorizeze punerea în siguranță a Pieței Unirii, în regim de urgență. În astfel de condiții, oricât de mult ne-am dori noi să eliminăm pericolul din centrul orașului, nu putem să încălcăm legea și să forțăm începerea lucrărilor la planșeu, fără semnătura Primarului General”, a mai spus primarul sectorului 4.

„Pentru că Primarul General refuză să ne lase să lucrăm, îi rămâne întreaga responsabilitate privind riscurile la care îi expune pe oameni, prin lipsa sa de acțiune”, a conchis Daniel Băluță.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Cele trei litere care pot costa România miliarde: cum se măsoară credibilitatea unei națiuni

Pe 31 iulie, România așteaptă verdictul Fitch Ratings privind ratingul suveran al țării. Miza nu este doar una contabilă, ci una strategică: evaluarea gradului...

Vinicius Junior construiește un adevărat imperiu financiar! Arsenal urmărește atent negocierile cu Real Madrid

Vinicius Junior are 16 contracte importante de sponsorizare, iar situația sa contractuală de la Real Madrid continuă să atragă interesul marilor cluburi din Europa.Vinicius...

ANAF verifică veniturile din drepturi de autor. Ce se întâmplă dacă este depășit plafonul de TVA

ANAF își intensifică verificările asupra persoanelor care obțin venituri din drepturi de autor, cu accent pe respectarea obligațiilor privind TVA. În 2026, plafonul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă