20.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPelerinajul creştin-ortodox de Florii - sâmbătă, în Bucureşti şi Ploieşti

Pelerinajul creştin-ortodox de Florii – sâmbătă, în Bucureşti şi Ploieşti

Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Patriarhiei Române, transmis luni de Agerpres, în Capitală, pelerinajul, organizat de Arhiepiscopia Bucureştilor, va începe la Mănăstirea Radu Vodă.

El se va desfăşura pe următorul traseu: Bulevardul Mărăşeşti, Bulevardul Dimitrie Cantemir, Strada Bibescu Vodă, Strada Şerban Vodă (cu oprire la Catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon – Nou), Strada Principatele Unite, Strada Ienăchiţă Văcărescu, Strada Sfânta Ecaterina (cu oprire la Biserica Sfânta Ecaterina, paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul), Strada Bibescu Vodă, Colina Bucuriei şi se va încheia la Catedrala Patriarhală (în jurul orei 17,45), unde pelerinii vor fi întâmpinaţi de către Patriarhul BOR, Daniel.

La Mănăstirea Radu Vodă, de la ora 16,00, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul, va sfinţi ramurile de salcie, care vor fi dăruite credincioşilor. De la ora 16,15, se va pleca în procesiune spre Patriarhie.

Procesiunea va fi întâmpinată, la ora 16,45, la Catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon – Nou, iar de la ora 17,15 la Biserica Sfânta Ecaterina.

Evenimentul se va încheia, în jurul orei 17,45, la Catedrala Patriarhală, unde PF Daniel va sfinţi icoana praznicului “Intrării Domnului în Ierusalim” şi va rosti un cuvânt de învăţătură.

Potrivit Patriarhiei, la Ploieşti, Pelerinajul de Florii va fi organizat, sâmbătă, de la ora 17,00, de Protoieriile Ploieşti Nord şi Ploieşti Sud, cu participarea Episcopului-vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul, a clericilor şi credincioşilor din judeţul Prahova – Protoieriile Ploieşti Nord, Ploieşti Sud, Urlaţi, Câmpina şi Vălenii de Munte, pe următorul traseu: Parohia Sfântul Gheorghe – Vechi, Bulevardul Independenţei, Palatul Administrativ, Parohia Sfântul Ioan, Bulevardul Republicii şi Parohia Sfântul Vasile.

Cele mai citite

Incendiu puternic în nordul Capitalei. 20 de persoane au fost evacuate

Un incendiu violent a izbucnit în nordul Capitalei, cartierul Aviației, la un bloc aflat în construcție. Fumul dens este vizibil de la kilometri distanță,...

Benzina a ajuns mai scumpă decât motorina. Cât costă un litru de combustibil la pompă

În urmă cu doar câteva luni şoferii care alimentau cu motorină plăteau per litru cu 75 de bani în plus faţă de cei care...

Sfânta Lumină va fi adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va...
Ultima oră
Pe aceeași temă