16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiOrdonanța pentru rectificarea bugetară, publicată în Monitorul Oficial

Ordonanța pentru rectificarea bugetară, publicată în Monitorul Oficial

Guvernul a adoptat în şedinţa de miercuri rectificarea bugetară. Ministrul Eugen Teodorovici a declarat, în aceeaşi zi, că la rectificarea bugetară Ministerul Finanţelor a luat în calcul acelaşi nivel de creştere economică de 5,55%, utilizat şi la fundamentarea Legii bugetului de stat pe 2018.

“Un alt principiu a fost acela de asigurare a fondurilor cu prioritate pentru cheltuielile necesare şi obligatorii pentru salarii, pensii, drepturi de asistenţă socială, cheltuieli legate de obligaţii internaţionale şi alte astfel de cheltuieli. Trebuie menţionat că o mare parte din sumele necesare a fi asigurate de rectificarea bugetară sunt rezultate din aplicarea de măsuri legislative adoptate în cursul anului 2018, după momentul aprobării bugetului de stat pe 2018. Al treilea principiu foarte important este cel al neafectării proiectelor în derulare, proiecte de investiţii fezabile, fiind asigurate sume pentru lucrări ce se pot efectua până la finalul acestui an”, a precizat ministrul finanţelor.

Potrivit acestuia, veniturile bugetului general consolidat se majorează cu 8,8 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile cresc cu 9,9 miliarde de lei.

“Bugetele structurilor care fac parte din CSAT, cele pe care le ştiţi de acum două zile, le-am păstrat, astfel încât aceste entităţi au rectificare negativă, dar trebuie menţionat că nu există niciun impediment ca ceea ce au angajat la nivelul fiecărei structuri în parte să fie dus la bun sfârşit până la finele acestui an, orice cheltuială de care au nevoie până la finalul anului va fi rezolvată, dar nivelul de execuţie la 7 luni arăta clar că sunt sume neutilizate, iar un management corect şi modern spune foarte clar că nu ai de ce să ţii banii într-o zonă în care nu se cheltuie, îi iei, îi realoci”, a susţinut Teodorovici.

El a afirmat că rectificarea a fost făcută legal, chiar şi fără avizul CSAT, precizând că Guvernul şi-a făcut datoria de a solicita avizul pentru rectificare, însă suspendarea şedinţei CSAT nu a fost făcută conform procedurilor legale.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) s-a reunit marţi în şedinţă, având pe ordinea de zi analiza propunerilor de rectificare a bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, ulterior, că şedinţa CSAT a fost suspendată, iar Guvernul trebuie să vină cu un nou proiect de buget, în care trebuie să explice motivaţiile pentru tăierile bugetare în zona securităţii naţionale în condiţiile unei rectificări bugetare puternic pozitive. El a amintit că avizul CSAT nu este unul facultativ.

Administraţia Prezidenţial a anunţat, într-un comunicat, că preşedintele Klaus Iohannis condamnă ferm adoptarea proiectului rectificării bugetare de către Guvern fără avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi că solicită public Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională, pentru a verifica în ce măsură ordonanţa de urgenţă de rectificare a bugetului de stat îndeplineşte exigenţele constituţionale de aprobare.

Cele mai citite

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...
Ultima oră
Pe aceeași temă