Potrivit calendarului oficial, interviurile vor avea loc în perioada 23–26 februarie, în fața ministrului Justiției și a unei comisii de selecție
Președintele Nicușor Dan afirmă că printre procurorii înscriși în competiția pentru conducerea marilor Parchete se regăsesc candidați care pot aduce un suflu nou în sistemul judiciar. Șeful statului s-a declarat încrezător că viitorii lideri ai instituțiilor-cheie din Ministerul Public vor reuși să dinamizeze activitatea acestora.
„Sunt, și spun asta cât se poate de serios, oameni foarte interesanți printre candidați. Am văzut și comentarii critice în spațiul public, dar nu le împărtășesc. Este un concurs, fiecare vine cu un plan de management, iar pentru fiecare dintre cele trei Parchete există persoane care pot aduce energie și direcție nouă”, a declarat președintele.
El a evitat să facă aprecieri punctuale asupra candidaților, subliniind că evaluarea oficială va urma parcursul instituțional stabilit prin lege.
În ceea ce îl privește pe actualul șef al Direcția Națională Anticorupție, Marius Voineag, care candidează pentru funcția de adjunct al procurorului general, președintele a respins speculațiile potrivit cărora o eventuală numire ar genera influențe încrucișate între instituții. „Este o speculație fără niciun fundament ideea că cineva, ajuns adjunct într-o instituție, ar putea controla o altă instituție”, a precizat șeful statului.
Contextul declarațiilor vine după ce Ministerul Justiției a publicat listele candidaților pentru conducerea Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a DNA și a Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Potrivit calendarului oficial, interviurile vor avea loc în perioada 23–26 februarie, în fața ministrului Justiției și a unei comisii de selecție. Rezultatele vor fi anunțate pe 2 martie, iar propunerile vor fi înaintate Secției pentru procurori a CSM pentru aviz consultativ. Decizia finală privind numirile aparține președintelui României.
În competiție se regăsesc nume importante din sistem, între care procurorul militar Bogdan Pîrlog, candidat atât pentru funcția de procuror general, cât și pentru șefia DIICOT, și actualul procuror general, Alex Florența, care aspiră la poziția de adjunct al DIICOT.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube