12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaONU îndeamnă părțile din conflictul ucrainean să se retragă de la Zaporojie

ONU îndeamnă părțile din conflictul ucrainean să se retragă de la Zaporojie

Șeful ONU îndeamnă părțile să retragă personalul și echipamentele militare de la centrala nucleară din Zaporojie, potrivit CNN.

Secretarul general al Națiunilor Unite a declarat joi că este „grav îngrijorat” de situația de la centrala nucleară Zaporojie din sudul Ucrainei,

Informațiile privind „alte incidente profund îngrijorătoare” din ultimele zile ar putea „duce la un dezastru”, a declarat António Guterres, potrivit cotidianul.ro.

ONU vrea ca părțile militare să se retragă de la Zaporojie pentru a evita orice potențială avarie la centrală

El a cerut părților implicate să retragă orice personal și echipament militar de la centrală și „să se abțină de la orice altă desfășurare de forțe sau echipamente la fața locului”.

„Trebuie să fie clar că orice potențială avarie la Zaporojie sau la orice altă instalație nucleară din Ucraina, sau de oriunde altundeva, ar putea duce la consecințe catastrofale nu numai pentru vecinătatea imediată, ci și pentru regiune și dincolo de ea”, a adăugat el.

„Acest lucru este total inacceptabil”, a precizat șeful ONU, António Guterres.

Consiliul de securitate al ONU va dezbate joi situația centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie

Consiliul de Securitate al ONU va organiza joi o reuniune de urgenţă pentru a dezbate situația centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie, pe care Kievul şi Moscova se acuză reciproc că au bombardat-o, au anunţat surse diplomatice, transmite miercuri seară AFP.

O sursă apropiată preşedinţiei Consiliului de Securitate, asigurată în august de China, a precizat că reuniunea va avea loc pe 11 august la ora locală 15:00 (19:00 GMT).

O altă sursă de la sediul ONU din New York a menţionat că reprezentanţii celor 15 ţări din Consiliul de Securitate se vor reuni joi după-amiază la cererea Rusiei, care dispune de drept de veto, la fel ca ceilalţi patru membri permanenţi (SUA, Regatul Unit, Franţa, China).

ONU va discuta în curând situația centralei nucleare de la Zaporojie după ce 14 persoane au murit recent în urma unui bombardament

Cel puţin 14 persoane au murit din cauza bombardamentelor în noaptea de marţi spre miercuri în zona din jurul centralei nucleare de la Zaporojie, cea mai mare astfel de centrală din Europa.

Grupul ţărilor cel mai puternic industrializate G7 a acuzat miercuri Moscova că „pune în pericol” regiunea ucraineană din jurul centralei Zaporojie, ocupată de trupele ruseşti, potrivit agerpres.ro.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă