13.7 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaConsiliul de securitate al ONU va dezbate joi situația centralei nucleare ucrainene...

Consiliul de securitate al ONU va dezbate joi situația centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie

Consiliul de Securitate al ONU va organiza joi o reuniune de urgenţă pentru a dezbate situația centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie, pe care Kievul şi Moscova se acuză reciproc că au bombardat-o, au anunţat surse diplomatice, transmite miercuri seară AFP.

O sursă apropiată preşedinţiei Consiliului de Securitate, asigurată în august de China, a precizat că reuniunea va avea loc pe 11 august la ora locală 15:00 (19:00 GMT).

O altă sursă de la sediul ONU din New York a menţionat că reprezentanţii celor 15 ţări din Consiliul de Securitate se vor reuni joi după-amiază la cererea Rusiei, care dispune de drept de veto, la fel ca ceilalţi patru membri permanenţi (SUA, Regatul Unit, Franţa, China).

ONU va discuta în curând situația centralei nucleare de la Zaporojie după ce 14 persoane au murit recent în urma unui bombardament

Cel puţin 14 persoane au murit din cauza bombardamentelor în noaptea de marţi spre miercuri în zona din jurul centralei nucleare de la Zaporojie, cea mai mare astfel de centrală din Europa.

Grupul ţărilor cel mai puternic industrializate G7 a acuzat miercuri Moscova că “pune în pericol” regiunea ucraineană din jurul centralei Zaporojie, ocupată de trupele ruseşti, potrivit agerpres.ro.

Forțele ruse aduc un sistem de apărare antiaeriană la centrala nucleară de la Zaporojie

Forțele ruse instalează un sistem de apărare antiaeriană la centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, unde bombardamentele de care se acuză reciproc Moscova şi Kievul pot produce o catastrofă, relatează marţi dpa.

„Sistemele de apărare antiaeriană ale centralei sunt întărite”, a declarat televiziunii de stat din Rusia administratorul militar al regiunii ocupate, Yevhen Baliţki, potrivit agerpres.ro.

Administraţia militară rusă susţine că centrala de la Zaporojie funcţionează în prezent normal, iar liniile electrice şi unităţile reactorului care fuseseră avariate sunt acum reparate.

Astfel, forțele ruse au adus un sistem de apărare antiaeriană la Zaporojie care va face față unui eventual atac al ucrainenilor.

Pericol la granița României: centrala de la Zaporojie este scăpată de sub control

Şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a avertizat că Zaporojie, cea mai mare centrală nucleară din Europa aflată în Ucraina, ”este complet scăpată de sub control” şi a adresat un apel urgent Rusiei şi Ucrainei pentru a permite experţilor să viziteze rapid centrala, cu scopul de a stabiliza situaţia şi a evita un accident nuclear, relatează Associated Press, citat de observatornews.ro.

Şeful AIEA avertizează că centrala nucleară Zaporojie este ”scăpată de sub control” şi face apel la Rusia şi Ucraina să permită experţilor să viziteze centrala pentru a evita un accident nuclear. Rafael Grossi a declarat într-un interviu acordat marţi pentru The Associated Press că situaţia devine din ce în ce mai periculoasă la centrala Zaporojie din oraşul sud-estic Energodar, pe care trupele ruse l-au cucerit la începutul lunii martie.

”Fiecare principiu al siguranţei nucleare a fost încălcat. Ce se află în joc este extrem de serios şi extrem de grav şi periculos”, a afirmat el.Grossi a citat multe încălcări ale siguranţei centralei, adăugând că aceasta se află ”într-un loc în care războiul activ este în desfăşurare”, lângă teritoriul controlat de Rusia.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Rusia susține că le oferă avocați din oficiu celor patru autori ai atacului terorist

Autoritățile Rusiei susțin că le oferă avocați din oficiu, plătiți de stat, celor patru arestați care sunt acuzați că au comis atacul terorist din...

Aproape 80 de percheziții, în 4 județe și în Capitală, într-un dosar de contrabandă cu țigări. Prejudiciu de aproape 13 mil. euro

Aproape 80 de percheziţii au loc în această dimineaţă în 14 judeţe şi în Capitală, într-o cauză ce vizează destructurarea a două grupuri infracţionale...

ANRE: România poate avea până la 200.000 de prosumatori la finele anului

Aproximativ 200.000 de prosumatori vor fi la finalul acestui an dacă se menţine ritmul actual de creştere, de 4.000-5.000 de prosumatori pe lună, ceea...
Ultima oră
Pe aceeași temă