15.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăEconomieEconomie internăOMV Petrom și Romgaz ar putea începe producția în perimetrul Neptun Deep...

OMV Petrom și Romgaz ar putea începe producția în perimetrul Neptun Deep în 2027

OMV Petrom lucrează în prezent cu partenerul său la aşa-numitul Field Development Plan pentru proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, care va trebui ulterior să fie aprobat de autorităţile române, a declarat vineri directorul general al grupului austriac OMV AG, Alfred Stern într-un interviu pentru agenţia APA.

„Am făcut progrese şi credem că până în 2027 vom putea demara producţia”, a spus şeful OMV.

Potrivit acestuia, investiţia totală pentru următorii ani în proiectul Neptun Deep este de patru miliarde de euro, din care contribuţia OMV Petrom se va ridica la aproximativ două miliarde de euro.

OMV Petrom şi Romgaz au anunţat, în 21 iunie, că au aprobat planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino şi Pelican Sud din perimetrul Neptun Deep, acesta urmând să fie depus la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale pentru confirmare.

Cele două companii vor investi până la 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului, care va genera o producţie de circa 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale.

Prima producţie este estimată în 2027. Producţia la platou va fi de aproximativ 8 miliarde metri cubi anual (circa 140,000 bep/zi), timp de circa 10 ani.

Perimetrul Neptun Deep din Marea Neagra are o suprafaţa de 7.500 kmp şi se află la o distanţă de circa 160 km de ţărm, în ape cu adâncimi cuprinse între 100 şi 1.000 de metri. Explorarea perimetrului a fost accelerata în 2008 şi a inclus două campanii de achiziţie 3D şi două campanii de foraj de explorare. Prima descoperire de gaze a avut loc în 2012.

Răzvan Zamfir
Răzvan Zamfir
Răzvan este în presă de două decenii, fiind jurnalist atât de presă scrisă cât și de online. Și-a început cariera scriind articolele la mașina de scris, fiind licențiat în filosofie. Și-a perfectat apoi cunoștințele în jurnalismul de business și financiar. Are în portofoliu nume mari de presă precum Bursa, Capital, Business Cover – pe care l-a coordonat, Economica sau Economedia. Este autor România Liberă din iulie 2023.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Germania vizează să-și reia poziția geopolitică printr-o relansare economică

Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul de Finanţe, Christian Lindner, care este şi preşedintele...

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă