14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăȘtirile zileiOmul de afaceri Cristian Burci a fost trimis în judecată

Omul de afaceri Cristian Burci a fost trimis în judecată

Cristian Burci a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT – Structura Centrală, în dosarul privind devalizarea fabricii Romvag din Caracal.

În acest dosar, în anul 2016, Cristian Burci a fost ridicat de DIICOT Olt, reţinut, iar pe averea sa a fost pus un sechestru. Între timp, dosarul a fost preluat de DIICOT-Structura Centrală şi trimis în judecată.

Anunțul făcut de DIICOT

Procurorii anti-mafie spun că, începând cu anul 2002, prin intermediul unei societăți comerciale de tip holding, cu sediul în Luxemburg, au fost înființate sau preluate, direct sau prin interpuși, mai multe societăți comerciale cu sediul în Europa, inclusiv în România, între care și fabrica de vagoane Romvag Caracal.

„În urma probatoriul administrat în cauză a rezultat că, începând cu anul 2006, prin intermediul societății comerciale de tip holding, cu sediul în Luxemburg, a fost derulată o activitate infracțională cu scopul de a decapitaliza societatea comercială din municipiul Caracal și de a o lipsi de lichiditățile necesare desfășurării activităților curente. Această modalitate de a acționa a reprezentat o ”politică de management” la nivelul societății de tip holding ce a exercitat controlul asupra deciziei consiliului de administrație/conducerii executive a societății intra-grup din municipiul Caracal, politică ce a fost aplicată și în ceea ce privește alte două societăți comerciale cu sediul în România cu tradiție în producția de material rulant (fabricarea de vagoane de cale ferată)”, arată DIICOT, într-un comunicat de presă.

Astfel, în intervalul ianuarie 2006 – octombrie 2012, prin intermediul consiliului de administrație, a cărui deciziei era controlată de către unul dintre inculpați, reprezentant al acționarului majoritar, cu sediul în Luxemburg, au fost efectuate mai multe operațiuni ce au redus drastic disponibilitățilebănești și patrimoniul Romvag:

În primul rând, au fost efectuate operațiuni financiare ce au vizat transferul/nerecuperarea unor importante sume de bani reprezentând capitalul de lucru al societății:

– acordarea și plata de împrumuturi/consultanță cu caracter fraudulos fie către firme intra-grup, fie către alte firme pe care unul dintre inculpați le controla în fapt;

– încheierea și derularea unui contract de fabricație cu o firmă intra-grup (prin care producția societății din Caracal, deși în fapt era livrată beneficiarilor din Europa, era facturată scriptic către societatea din cadrul holdingului, fiind achitată doar parțial producătorului contravaloarea mărfurilor livrate);

– angajarea împreună cu ceilalți 2 producători de vagoane intra-grup în contractarea, în condiții defavorabile, a unui credit bancar sindicalizat în valoare totală de 100.000.000 euro (din care a fost utilizată suma de 96.000.000 euro și prin care, practic, s-au refinanțat vechile credite) cu garantarea reciprocă a universalității bunurilor deținute (societatea din Caracal garantând cu întreg patrimoniul atât propriul credit cât și creditele celorlalți doi producători).

De asemenea, s-a făcut transferul subevaluat al activelor societății din Caracal către o societate comercială terță, realizat prin:

– declanșarea și determinarea derulării procedurii de insovență a societății comerciale din Caracal (în conivență cu reprezentanții lichidatorului judiciar) fără luarea în considerare a recuperării creanțelor pe care societatea din Caracal le avea de încasat de la firmele din holdingul cu sediul în Luxemburg, fapt ce a condus la vânzarea subevaluată a activelor (patrimoniului) către o terță societate.

În această modalitate societatea comercială din Caracal a fost prejudiciată cu suma totală de 161.624.951,69 lei.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Ucrainenii au dejucat un plan de asasinare a lui Zelenski chiar în ziua învestirii lui Putin la Moscova

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunță destructurarea unei rețele organizate de FSB care a recrutat doi colonei ai serviciilor ucrainene, pentru a-l asasina...

Trump nu a putut ajunge la sărbătoarea lui Putin, pentru că vremea a fost cam Stormy

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Omul care a anunțat că poate pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore, Donald Trump, regretă că nu a...

Kosovo are dificultăți în aderarea la Consiliul Europei

Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a criticat miercuri condiţiile de aderare la Consiliul Europei, în special crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sârbă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă