Majoritatea stocurilor de echipamente medicale din Gaza s-au epuizat, au anunţat reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Rezervele privind echipamentele medicale utilizate în Gaza sunt aproape epuizate, anunţă OMS, potrivit Sky News.
De asemenea, 42% din medicamentele de bază, inclusiv analgezicele, sunt epuizate.
„Suntem la stoc zero pentru aproape 64% din echipamentele medicale şi stoc zero pentru 42% din medicamentele şi vaccinurile esenţiale”, a declarat Hanan Balkhy, directorul regional al OMS pentru Mediterana de Est.
Organizația Mondială a Sănătății afirmă că trebuie permis accesul camioanelor cu ajutoare medicale în Gaza
Un oficial de rang înalt al Organizației Mondiale a Sănătății a exprimat luni regretul că niciunul dintre camioanele agenției care transportau ajutoare medicale nu a fost autorizat să intre în Fâșia Gaza de la ridicarea blocadei impuse de Israel, scrie AFP.
Ajutoarele umanitare au început să pătrundă cu dificultate în teritoriul palestinian în ultimele zile, după mai bine de două luni de acces restricționat.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!