Partenerii occidentali ai Ucrainei poartă discuții pentru a furniza Kievului noi sisteme de apărare antiaeriană Patriot și urmăresc să ajungă la un acord înaintea summitului NATO programat la finalul lunii iunie, a declarat luni o sursă apropiată negocierilor, scrie Reuters.
Cerere urgentă, spune Zelenski
Cererea Ucrainei pentru aceste sisteme este tot mai urgentă, președintele Volodimir Zelenski afirmând într-un interviu pentru CBS luna trecută că țara sa este pregătită să achiziționeze zece unități Patriot, esențiale pentru interceptarea rachetelor balistice rusești.
Potrivit analiștilor militari ucraineni de la Defence Express, în aprilie 2025 Ucraina avea în dotare șapte sisteme Patriot complet operaționale.
Sursa citată, care a dorit să-și păstreze anonimatul, a menționat că Statele Unite și Grecia s-ar fi aflat printre potențialii furnizori de noi sisteme. Totuși, oficiali americani au precizat că acest demers a fost inițiat sub administrația fostului președinte Joe Biden și nu a fost anulat de actualul lider republican, Donald Trump.
Ulterior, Grecia a respins oficial ideea de a trimite sisteme Patriot în Ucraina.
Nu se pune problema ca Grecia să furnizeze Ucrainei sisteme Patriot, a declarat un oficial guvernamental pentru Reuters.
Subiectul apărării este unul sensibil pentru Grecia, având în vedere tensiunile istorice cu Turcia, stat vecin și aliat în NATO.
Deși Grecia a oferit anterior Ucrainei un sprijin considerabil – constând în rachete, muniție, vehicule blindate de infanterie și armament antitanc – guvernul de la Atena a reiterat anul trecut că nu poate furniza sisteme Patriot.
CITEȘTE ȘI – Ucraina şi Rusia sunt departe de a ajunge la un acord de pace, spune Marco Rubio
Potrivit New York Times, Washingtonul ar intenționa să trimită în Ucraina un sistem Patriot aflat anterior în Israel, care urmează să fie recondiționat. Publicația americană mai notează că aliații discută detaliile logistice pentru ca Germania sau Grecia să contribuie cu un alt sistem.
Președintele Zelenski a menționat că a avut o discuție legată de apărarea aeriană cu Donald Trump, în cadrul unei întâlniri neoficiale în timpul funeraliilor Papei Francisc la Vatican, pe care a descris-o drept „cea mai bună discuție” avută până acum cu fostul lider american.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!