14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiO persoană a murit într-un incendiu izbucnit la fostul palat al copiilor...

O persoană a murit într-un incendiu izbucnit la fostul palat al copiilor din Slatina

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, pompierii au fost solicitaţi să intervină, vineri, la un incendiu izbucnit la fostul palat al copiilor din Slatina, la faţa locului deplasându-se o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de transport victime multiple, un echipaj SMURD şi două ambulanţe ale Serviciului Judeţean.

În fostul Palat al Copiilor, la parter şi la etajul unu sunt locuinţe sociale, iar focul a izbucnit într-una din locuinţe, în momentul când au ajuns echipele de intervenţie incendiul se manifesta cu flacără şi degajări mari de fum. De asemenea, în locuinţa respectivă a fost găsită o femeie decedată. Ea era în vârstă de 80 de ani.

Totodată, 30 de persoane care locuiesc acolo s-au evacuat după izbucnirea focului. Cinci dintre acestea au suferit atacuri de panică, fiind asistate medical, două dintre ele fiind transportate la UPU Slatina. Pompierii au reuşit să stingă focul, urmând să afle care a fost cauza izbucnirii incendiului.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Rareș Bogdan, atac la Nicușor Dan: A-i da un vot înseamnă a-l arunca pe apa sâmbetei

"Este important Bucureștiul și îl sprijinim cu toată forța pe Sebastian, dar în următoarele 40 de zile sper să nu va trebui să răspundem...

Trupa Roxette are o nouă solistă. Per Gessle o confirmă pe Lena Philipsson ca fiind noua cântăreață a trupei

Lena Philipsson va fi noua solistă a trupei Roxette. Per Gessle a confirmat-o pe Lena în urma decesului co-fondatoarei Marie Fredrikkson în 2019. Conform informațiilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă