20.6 C
București
sâmbătă, 12 octombrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăNu e scump la noi. Consiliul Concurenței ne spune că avem benzină...

Nu e scump la noi. Consiliul Concurenței ne spune că avem benzină și motorină sub media UE

Preţurile la carburanţi în România sunt mai mici decât media europeană cu 3-5%, a susţinut preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Oficialul a precizat că este vorba de preţurile practicate de companiile din România fără taxe.

„Ne uităm la datele pe care le dă Eurostat-ul. Comparăm preţurile fără taxe, deci preţurile practicate de companiile din România fără contribuţia statului, fără taxe, comparăm preţurile acestea cu media europeană. Şi în general când vedem, acum câţiva ani eram la medie şi peste medie, în momentul de faţă suntem la 3-5% sub media europeană. Deci, din punctul acesta de vedere nu par să stea mai rău în România decât stau în restul ţărilor europene. În rest, desigur, am derulat controalele respective împreună sau am participat la controalele ANPC-ului şi ANAF-ului. ANPC are o serie de probleme punctuale în unele benzinării. Au prezentat rezultatele lor, noi ne uităm la ansamblu, la ceea ce fac companiile, dar nu ne uităm la o staţie de benzină, ci la comportamentul companiilor. Nu am acum un rezultat pe care să vi-l pot comunica… Momentan monitorizăm piaţa, strângem date, nu am aplicat o sancţiune”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, la ieşirea de la Comisia economică, industrii şi servicii din Senat unde a fost prezentată analiza „Raport asupra investigaţiilor derulate şi sancţiunilor aplicate de către Consiliul Concurenţei din anul 2019 până în prezent”, notează Agerpres.ro.

În opinia şefului autorităţii de concurenţă, nu ar trebui să comparăm situaţia din pandemie, când preţurile erau mult mai joase, pentru că barilul de petrol era la 20 de dolari, iar acum este la 110 dolari.

„Au crescut foarte mult în câteva benzinării din cele 1000 şi ceva, nu în aceeaşi măsură. Hai să ne aducem aminte – că ştiu că am avut cu unii dintre voi discuţii la vremea respectivă, da, era seară, şi am spus hai să stăm până dimineaţa, avem monitorul preţurilor la carburanţi, hai să vedem dacă situaţia asta de la Bihor e o situaţie generalizată în ţară sau e ceva punctual. Şi dimineaţa am văzut că era benzinăria din Bihor şi încă două. Restul avuseseră nişte creşteri mult mai mici. Adică nu vorbim de la 8 la 11 lei, cum era Bihorul, la 8 – 8,4 lei. Lanţurile mari au avut creşteri de sub un leu, de 0,4 lei”, a afirmat Chiriţoiu, întrebat despre situaţia preţurilor la carburanţi.

Potrivit acestuia, există o instabilitate în piaţă şi „nu putem să ne prefacem că nu există o criză economică potenţată de războiul din zonă”.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Sârbul Novak Djokovic s-a calificat în semifinalele turneului de la Shanghai

Sârbul Novak Djokovic s-a calificat în semifinalele turneului de la Shanghai! Partida a durat peste două ore! Novak Djokovic, în semifinale la Shanghai Djokovic a câștigat...

România, pe locul 3 ca valoare în comerțul electronic din regiune, adoptă greu metoda cumpărăturilor online

România ocupă locul al treilea în clasamentul comerțului electronic în Europa Centrală și de Est, după Polonia și Cehia, cu o valoare de 10,6...

Călătoriile cu trenul din România se vor prelungi conform unui posibil program pentru 2024-2025

Călătoriile cu trenul din România vor dura mai mult începând cu noul Mers al Trenurilor 2024-2025, conform unei variante de lucru anunțate de CFR....
Ultima oră
Pe aceeași temă