36.7 C
București
luni, 29 iunie 2026
AcasăPoliticăNicușor Dan și-a depus candidatura la prezidențiale

Nicușor Dan și-a depus candidatura la prezidențiale

Nicușor Dan și-a oficializat vineri candidatura la alegerile prezidențiale, depunându-și dosarul pentru cursa către Cotroceni. Actualul primar al Capitalei, care candidează ca independent, a declarat că România are nevoie de instituții puternice și funcționale, asemenea celor din Occident.

În discursul său, Nicușor Dan a făcut referire la nemulțumirea exprimată de români la alegerile de acum trei luni, afirmând că țara se confruntă cu corupție, instituții „confiscate de găști” și un stat care pune presiune pe mediul privat.

„Acum trei luni am avut alegeri și mesajul românilor a fost că nu se mai poate, că România e o țară coruptă, că instituțiile sunt confiscate de găști care funcționează pentru ele însele și nu pentru oameni (…), că România are un potențial agricol și noi mâncăm mult din afară și că România nu are o voce pe plan internațional”, a declarat candidatul.

El a subliniat că schimbarea trebuie să ducă România spre un model de stat funcțional, cu instituții eficiente și fără corupție, și nu către un regres la „anii ’90”.

Susținerea politică și finanțarea campaniei lui Nicușor Dan

Deși candidează independent, Nicușor Dan beneficiază de sprijinul mai multor partide, printre care Partidul Mișcarea Populară, Forța Dreptei, Partidul DREPT, REPER și Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache.

În ceea ce privește finanțarea campaniei, el a precizat că, până în prezent, a strâns din donații aproximativ 1,7 – 1,8 milioane de lei.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Turiștii străini au cheltuit aproape 1,5 miliarde de lei în România, în primele trei luni din 2026

Turiștii străini care au vizitat România în primul trimestru al anului 2026 au cheltuit în total 1,488 miliarde de lei, potrivit datelor Institutului Național...

Noi reguli pentru ambalaje intră în vigoare din august. Codurile QR și etichetele standardizate devin noul standard în UE

Uniunea Europeană începe implementarea Regulamentului privind ambalajele și deșeurile de ambalaje (PPWR), iar primele măsuri vor intra în vigoare din 12 august 2026.Noile prevederi...

România intră sub cupola caniculei extreme: Cod roșu în aproape toată țara, temperaturi de până la 41 de grade

Specialiștii avertizează că valorile termice vor fi extreme, comparabile cu recordurile absolute pentru luna iunieUn episod sever de caniculă va afecta România începând de...
Ultima oră
Pe aceeași temă