30.5 C
București
vineri, 26 iunie 2026
AcasăSocialEvenimentNicușor Dan e mulțumit de exercițiul NATO „DACIAN FALL 25” de la...

Nicușor Dan e mulțumit de exercițiul NATO „DACIAN FALL 25” de la Cincu. 5000 de militari din 10 țări au participat la acesta

Peste 5.000 de militari din 10 țări au participat la exercițiul NATO „DACIAN FALL 25” de la Cincu. „Prin acest exercițiu am urmărit, împreună cu aliații, modul în care poate să se finalizeze procesul de ridicare a nivelului Grupului de Luptă Avansat Consolidat al NATO, de la nivel de batalion la nivel de brigadă”, a transmis președintele României, Nicușor Dan, potrivit Antena 3 CNN.

Exercițiul militar Dacian Fall 25 s-a încheiat joi la baza militară de la Cincu, în județul Brașov, reunind peste 5.000 de militari români și aliați din Belgia, Bulgaria, Franța, Italia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia și Spania.

„Demersul confirmă continuitatea eforturilor naționale și aliate, la nivel politic, diplomatic și militar, începute imediat după declanșarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, în februarie 2022. Consolidăm, astfel, postura de descurajare și apărare a NATO la Marea Neagră și pe Flancul Estic, unde, pentru prima dată după al Doilea Război Mondial, Alianța se confruntă cu o amenințare militară directă.

Prin acest exercițiu am urmărit, împreună cu aliații, modul în care poate să se finalizeze procesul de ridicare a nivelului Grupului de Luptă Avansat Consolidat al NATO, de la nivel de batalion la nivel de brigadă. Un element important a fost reprezentat de testarea capacității Alianței de a proiecta rapid forțe pe Flancul Estic, respectiv de a deplasa trupe și echipamente militare din Franța către România. Exercițiul a demonstrat importanța mobilității militare ca factor esențial pentru descurajare și apărare colectivă, confirmând capacitatea NATO de a reacționa rapid și eficient oriunde este necesar pe teritoriul aliat”, a transmis președintele României.

„Le mulțumesc tuturor Aliaților care au contribuit la acest efort comun, precum și celor care fac parte din structurile NATO din România. Împărtășim aceleași valori democratice și avem interese comune de securitate. Împreună, suntem mai eficienți în efortul de a asigura un mediu de securitate stabil, atât de necesar pentru dezvoltarea societăților noastre democratice. Cooperarea noastră strânsă la nivel politic și militar ne întărește, atât individual, ca state, cât și colectiv, în spirit de solidaritate, ca membri ai NATO, cea mai puternică Alianță din istorie”, mai spune Nicușor Dan.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

VIDEO. Coadă la aere condiționate în Paris! Locuitorii se luptă cu un val de căldură istoric

Valul de căldură din Europa a doborât mai multe recorduri de temperatură, a anunțat vineri agenția meteorologică și climatică a ONU, precizând că va...

John Bolton a pledat vinovat pentru păstrarea ilegală de informații privind securitatea națională

Fostul consilier pentru securitate națională al președintelui Donald Trump, John Bolton, a pledat vinovat vineri, într-o instanță federală din Maryland, la un cap de...

Grupa F a stabilit primele super-dueluri! Brazilia și Olanda au aflat adversarele din 16-imile Mondialului

Olanda, Japonia și Suedia au obținut calificarea din Grupa F, iar tabloul fazelor eliminatorii începe să prindă contur la Campionatul Mondial 2026.Grupa F a...
Ultima oră
Pe aceeași temă