Președintele Nicușor Dan a anunțat, luni, după ce consultările oficiale de la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare s-au încheiat după șapte ore, că discuțiile vor continua până la conturarea unei majorități stabile care să susțină un nou Guvern.
Președintele Nicușor Dan a transmis, într-un comunicat oficial, că întâlnirile cu formațiunile politice au avut ca obiectiv identificarea unor soluții pentru depășirea crizei politice și formarea unei formule de guvernare stabile. Consultările au avut loc cu partidele și formațiunile politice parlamentare.
„Am avut astăzi, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele şi formaţiunile politice parlamentare, pentru identificarea premiselor deblocării actualei crize politice şi conturării unei formule de guvernare cât mai stabile”, a transmis șeful statului.
Fiecare delegație și-a prezentat poziția în cadrul discuțiilor, precum și condițiile în care ar putea participa la guvernare sau ar putea susține un nou Executiv. Totodată, reprezentanții partidelor și-au argumentat constrângerile politice.
Șeful statului a precizat că, încă din perioada discuțiilor informale desfășurate după adoptarea moțiunii de cenzură, a solicitat partidelor să indice majoritatea parlamentară pe care o pot coagula pentru susținerea unui nou Guvern. „Solicitarea mea a fost ca partidele să indice majoritatea pe care o pot coagula, în acord cu matematica parlamentară”, a afirmat președintele Nicușor Dan.
„Vom continua seria de consultări până când se va cristaliza o variantă de majoritate solidă, pro-occidentală”, a mai declarat Nicușor Dan, care a făcut apel la responsabilitate și maturitate din partea partidelor politice pentru ajungerea, „într-un timp rezonabil”, la un numitor comun și la formularea unor propuneri viabile pentru viitorul Executiv.
Solutia optima pentru Romania si singura buna si dorita de Bruxelles, este sa se reconstituie guvernarea care a fost cu Bolojan in functia de premier, dupa ce PSD IL inlocuieste pe GRINDEANU din functia de presedinte al PSD, care vizeaza o lovitura de stat in ROMANIA. Parerea mea.