21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăPoliticăNicolae Ciucă, despre proiectul de buget pentru 2024: „Este unul chibzuit”

Nicolae Ciucă, despre proiectul de buget pentru 2024: „Este unul chibzuit”

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, spune că proiectul de buget pentru 2024, care va fi pus în transparenţă în această seară, este unul chibzuit, fiind prioritizate investiţiile, motorul de dezvoltare al ţării.

„Cred că este o chestiune de minute, dacă nu, sper că nu mai mult de un ceas, să avem bugetul în transparenţă. Bugetul este construit în baza tuturor măsurilor care au fost luate pentru a putea să gestionăm cheltuielile bugetare şi să creştem veniturile şi să asigurăm României dezvoltarea economică. Nu este doar o analiză a noastră. Am putut să citim prognozele economice de la instituţiile internaţionale care fac analize pe macroeconomie şi prognoza este una pozitivă pentru ţara noastră, existând potenţial pentru o creştere economică mai mare decât am avut în anul 2023, motiv pentru care bugetul este unul chibzuit. Este un buget în care se asigură obiectivele prioritare, aşa cum ne-am angajat, şi anume să alocăm sumele necesare pentru investiţii”, a afirmat Ciucă, prezent la postul de televiziune Digi 24.

El a spus că investiţiile sunt motorul de dezvoltare al ţării, iar trei sectoare contribuie substanţial la Produsul Intern Brut al României, anume construcţii, IT-ul şi agricultura.

Potrivit lui Ciucă, în bugetul pentru 2024 este alocată cea mai mare sumă pentru Educaţie, ca procent în Produsul Intern Brut. „Am putut să vedem o creştere cu aproximativ 61% a bugetului pentru Educaţie, astfel încât să asigurăm intrarea în vigoare a noilor legi ale Educaţiei, să asigurăm salariile personalului didactic”, a adăugat liderul PNL.

El a mai spus că există o creştere a bugetului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi a celui al Ministerului Sănătăţii. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă