15.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăInternaționalNetanyahu i-a reiterat lui Biden poziţia sa cu privire la "suveranitatea palestiniană"

Netanyahu i-a reiterat lui Biden poziţia sa cu privire la “suveranitatea palestiniană”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a transmis sâmbătă că i-a reiterat preşedintelui american Joe Biden poziţia sa cu privire la “suveranitatea palestiniană”, insistând asupra “pretenţiei” de securitate, potrivit AFP, conform agerpres.ro.

Cei doi lideri au vorbit la telefon vineri pentru prima dată în aproape o lună. Biden a declarat după conversaţie că este încă posibil ca Netanyahu să accepte o formă de statalitate palestiniană.

În timpul discuţiei, “prim-ministrul Netanyahu şi-a reiterat politica potrivit căreia, odată ce Hamas este distrusă, Israelul trebuie să păstreze controlul asupra securităţii în Gaza pentru a se asigura că Gaza nu va mai reprezenta o ameninţare pentru Israel, o pretenţie care contrazice cererea de suveranitate palestiniană”, a precizat sâmbătă biroul premierului israelian.

Statele Unite, principalul aliat şi susţinător, au cerut Israelului să limiteze numărul victimelor civile, în contextul în care războiul dintre Israel şi Hamas face ravagii din 7 octombrie în Fâşia Gaza. Washingtonul şi-a reiterat, de asemenea, sprijinul pentru crearea unui stat palestinian.

Vineri, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, a spus că Biden “încă mai crede în perspectiva şi posibilitatea” unui stat palestinian, dar “recunoaşte că va fi nevoie de multă muncă pentru a se ajunge acolo”.

Cu o zi înainte, Benjamin Netanyahu spusese deja că “Israelul trebuie să aibă controlul securităţii pe întregul teritoriu de la vest de râul Iordan. Aceasta este o condiţie necesară, care este în contradicţie cu ideea suveranităţii (palestiniene)”.

Războiul dintre Israel şi Hamas a fost declanşat de un atac fără precedent al mişcării islamiste palestiniene pe 7 octombrie pe teritoriul israelian, soldat cu moartea a aproximativ 1.140 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ al AFP bazat pe datele oficiale israeliene. Aproximativ 250 de persoane au fost răpite şi duse în Gaza.

Ca represalii pentru atac, Israelul a promis să “anihileze” Hamas, bombardând Fâşia Gaza şi desfăşurând operaţiuni militare intensive acolo. Conform unui nou bilanţ publicat sâmbătă de Ministerul Sănătăţii al Hamas, 24.927 de persoane, marea majoritate femei, copii şi adolescenţi, au fost ucise şi 62.108 rănite în operaţiunile israeliene.

Biden i-a transmis lui Netanyahu că încă mai crede într-un stat palestinian

Joe Biden “încă mai crede în perspectiva şi posibilitatea” unui stat palestinian, dar “recunoaşte că va fi nevoie de multă muncă pentru a ajunge acolo”, a spus purtătorul de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale al Casei Albe, John Kirby.

Potrivit acestuia, preşedintele american a discutat despre poziţia sa cu premierul israelian Benjamin Netanyahu în cursul unei conversaţii telefonice de “30 până la 40 de minute”.

A fost prima discuţie între cei doi lideri, a căror relaţie este notoriu dificilă, din 23 decembrie.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a folosit bancnote false de 200 de euro în săli de jocuri electronice 

După ce un tânăr în vârstă de 27 de ani ar fi folosit bani falși (n.r. bancnote de 200 euro) pentru a se juca...

Motivul incredibil pentru care Kristi Noem, om politic din SUA, și-a ucis câinele

Kristi Noem a spus că a relatat întâmplarea pentru a demonstra că este dispusă să facă lucruri care sunt „dificile şi urâte” atât în...
Ultima oră
Pe aceeași temă