17.6 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăInternaționalNetanyahu declară că Israelul pregătește invazia terestră din Gaza

Netanyahu declară că Israelul pregătește invazia terestră din Gaza

Israelul pregăteşte invazia terestră în Gaza, a declarat miercuri prim-ministrul Benjamin Netanyahu într-o declaraţie televizată, dar a refuzat să ofere alte informaţii despre operaţiune, relatează CNBC, potrivit Reuters, potrivit bursa.ro.

El a spus că decizia cu privire la momentul în care forţele vor intra în enclava palestiniană blocată va fi luată de cabinetul special de război al guvernului.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a mai declarat că armata a “eliminat mii de terorişti” în conflictul în curs dintre Israel şi Hamas din Gaza.

Peste 6.500 de oameni au fost ucişi în bombardamentele israeliene asupra Gaza, potrivit ministerului palestinian al Sănătăţii. Hamas nu a anunţat numărul luptătorilor săi care au fost ucişi în Gaza, de la atacurile teroriste ale Hamas din 7 octombrie, dar mulţi dintre cei care au murit au fost civili.

În Israel, 1.400 de oameni au murit, inclusiv 308 membri ai forţelor armate israeliene.

Invazia terestră în Gaza, iminentă. Ministrul israelian al apărării, către soldați: „În curând veţi vedea Gaza din interior”

Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, le-a spus joi soldaţilor din trupele de infanterie comasate la frontiera cu Fâşia Gaza că vor vedea în curând din interior această enclavă palestiniană.

Mesajul sugerează clar faptul că momentul în care armata israeliană va lansa ofensiva terestră asupra enclavei controlate de mişcarea islamistă Hamas nu este departe.

„Acum vedeţi Gaza de la distanţă, în curând o veţi vedea din interior. Ordinul va veni”, a indicat ministrul Yoav Gallant, potrivit unei declaraţii difuzate de ministerul său.

Ministrul israelian al apărării a transmis pe de altă parte că-şi asumă responsabilitatea pentru lacunele de securitate care au permis mişcării Hamas să treacă graniţa pe 7 octombrie şi să lanseze atacuri în urma cărora au fost ucişi peste 1.400 de israelieni. Dar el a adăugat în continuarea mesajului său că acum este responsabil pentru a aduce armatei „victoria în luptă”.

„Vom fi precişi şi ucigători şi nu ne vom opri până la îndeplinirea misiunii”, a promis ministrul Yoav Gallant.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă