29.8 C
București
miercuri, 15 iulie 2026
AcasăSportFotbalMourinho revine pe Stamford Bridge! Portughezul, înainte de Chelsea – Benfica: „Sunt...

Mourinho revine pe Stamford Bridge! Portughezul, înainte de Chelsea – Benfica: „Sunt cel mai mare!”

Antrenorul portughez joacă din nou contra fostei sale echipe, dar de această dată la cârma lui Benfica.

Jose Mourinho se întoarce în această seară pe Stamford Bridge, pentru duelul dintre Chelsea și Benfica, în etapa a doua din grupa unică a Ligii Campionilor. Partida începe la ora 22:00 și are o încărcătură specială pentru tehnicianul portughez, care a scris istorie la clubul londonez.

„The Special One” a condus-o pe Chelsea în două mandate, între 2004 și 2007, apoi între 2013 și 2015, câștigând trei titluri în Premier League, două Cupe ale Ligii și Cupa Angliei. Relația cu fanii a fost, însă, mereu una intensă: când a revenit cu Manchester United, în 2017, a fost numit de unii suporteri „Iuda”, iar răspunsul său a rămas celebru: „Juda este încă numărul 1”.

Mourinho: „Sunt încă cel mai mare antrenor din istoria lui Chelsea”

Nici acum discursul său nu s-a schimbat. La conferința de presă premergătoare duelului de la Londra, Mourinho a declarat: „Sunt încă cel mai mare antrenor din istoria lui Chelsea. Și voi rămâne cel mai mare până când cineva va câștiga cu Chelsea patru titluri în Premier League”.

În privința șanselor echipei engleze în actuala stagiune, portughezul a fost tranșant: „Liga Campionilor este mult mai greu de câștigat decât Campionatul Mondial al Cluburilor, desigur că este. Chelsea are potențialul să o facă. Nu văd niciun motiv să spun «Nu, Chelsea nu poate face asta». Echipa este din nou pe drumul cel bun”.

Mourinho a recunoscut că emoțiile legate de trecutul său pe Stamford Bridge nu îi afectează concentrarea: „Am jucat deja aici cu Tottenham, cu Manchester United și Inter Milano. În 90 de minute, nu m-am gândit unde sunt sau cu cine joc. Dar, cum spuneam, nu mai sunt albastru… sunt roșu și vreau să câștig”.

În cariera sa, Mourinho a obținut o singură victorie pe Stamford Bridge ca adversar, în 2010, când Inter Milano a câștigat cu 1-0, într-un sezon care s-a încheiat cu triumful în Liga Campionilor.

Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Thomas Tuchel, impresionat de Spania! Mesaj uriaș înainte de semifinala cu Argentina

Selecționerul Angliei a urmărit prima repriză din Franța - Spania și a avut numai cuvinte de laudă pentru echipa lui Luis de la Fuente...

Spania e la un pas de o dublă performanță istorică! Două recorduri pot cădea în finala Campionatului Mondial

Spania poate intra definitiv în istoria fotbalului mondial dacă va câștiga finala Campionatului Mondial.Calificată în ultimul act al Campionatului Mondial după victoria cu 2-0...

SUA intensifică presiunea asupra Iranului: blocadă navală reluată, noi bombardamente și avertismente dure din partea lui Trump

Președintele Donald Trump a avertizat că Washingtonul este pregătit să lovească infrastructura strategică iraniană, dacă Teheranul refuză să revină la negocieriStatele Unite au reluat...
Ultima oră
Pe aceeași temă