20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPolitică"Moment istoric pentru Bulgaria și Romania", susține Președinta Comisiei Europene

“Moment istoric pentru Bulgaria și Romania”, susține Președinta Comisiei Europene

Uniunea Europeană a anunțat cu entuziasm că România și Bulgaria vor deveni state membre ale spațiului Schengen, marcând un moment istoric de extindere a frontierelor comune. Decizia a fost luată în unanimitate de către Consiliu, iar eliminarea controalelor la frontierele aeriene și maritime va intra în vigoare începând cu luna martie 2024. Această evoluție este salutată de Ursula von der Leyer, președinte Comisiei Europene.

„Decizia de astăzi marchează un moment istoric pentru Bulgaria și Romania. Este o zi de mare mândrie pentru cetățenii români și bulgari. Începând cu luna martie, vor putea să traverseze liber frontierele maritime și aeriene interne, fără a se supune controalelor la frontiere. Este un pas major înainte pentru cele două țări și pentru spațiul Schengen, în ansamblul său. Adresez felicitările mele Bulgariei și României: această mare realizare a fost posibilă grație eforturilor, angajamentului și perseverenței de care ați dat dovadă. Datorită dumneavoastră, spațiul Schengen va deveni și mai puternic, în beneficiul tuturor cetățenilor europeni,” transmite Ursula.

Bulgaria și România sunt pregătite să adere la spațiul Schengen. În 2011 Comisia a confirmat pentru prima oară că atât Bulgaria, cât și România, sunt pregătite să devină membre ale spațiului Schengen fără controale la frontierele interne. De atunci, Bulgaria și România au continuat să demonstreze că îndeplinesc condițiile impuse pentru a adera la spațiul Schengen. Acest fapt a fost reconfirmat de către trei misiuni de informare desfășurate la frontierele externe bulgare și române în 2022 și 2023. De asemenea, Comisia a lansat proiecte-pilot cu România și Bulgaria în martie 2023, pentru a da un impuls gestionării frontierelor externe, pentru a consolida cooperarea cu țările din vecinătate și pentru a asigura proceduri rapide de azil și returnare, se arată în comunicatul de presă al CE.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Un bărbat de 43 de ani din Rădăuți a evadat din arestul la domiciliu după ce a fost condamnat la patru ani închisoare

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din municipiul Rădăuţi este cercetat penal pentru evadare, după ce ar fi părăsit arestul la domiciliu...

Europarlamentarul Ramona Strugariu va candida la funcția de primar în Cluj-Napoca

Eurodeputata Ramona Strugariu, copreşedinte REPER, şi-a lansat, sâmbătă, candidatura la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, conform agerpres.ro. "Am intrat în politică tocmai ca să...

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă