34.9 C
București
duminică, 28 iunie 2026
AcasăPoliticăModificări legislative propuse de USR: Românii afectați de malpraxisul medical își pot...

Modificări legislative propuse de USR: Românii afectați de malpraxisul medical își pot căuta mai ușor dreptatea

Deputata USR Oana Murariu a depus două proiecte de lege care prevăd simplificarea procedurilor privind reclamațiile față de medici și obligativitatea ca asigurarea de malpraxis a medicilor să acopere cel puțin în parte daunele morale.

„E păcat să nu valorifici experiența profesională în proiecte de lege, pentru că în primul rând trebuie să acționăm acolo unde ne pricepem bine. Experiența mea de avocat specializat pe drept medical, gestionând numeroase cazuri de răspundere civilă în domeniul medical, a dus la un set de proiecte de lege în materie“, a declarat deputata USR Oana Murariu, inițiatoare a celor două proiecte de lege.

Unul dintre proiecte se referă la simplificarea din punct de vedere birocratic a procedurilor de depunere a reclamațiilor față de medici prin desființarea comisiilor de malpraxis de pe lângă Direcțiile de Sănătate Publică (DSP) județene. De peste 16 ani de la înființarea lor, oamenii nu știu de existența acestor comisii, iar puține dintre cazurile adresate acestor comisii chiar s-au soluționat. De cele mai multe ori, în practică, procedurile s-au împotmolit.

Al doilea proiect de lege privind reforma în domeniul malpraxisului medical îi afectează direct pe medici, care sunt obligați în prezent să încheie o asigurare de malpraxis. De teama reclamațiilor pentru neglijență medicală, medicii încetează să mai practice anumite intervenții medicale din cauza riscurilor pe care acestea le presupun. Majoritatea plângerilor de malpraxis vizează daune morale, adică „prețul“ durerii, al suferinței, care nu poate fi cuantificat în sine după criterii clare, ci rămâne la latitudinea unei instanțe de judecată. Aceste daune morale nu sunt în prezent acoperite de polițele de asigurare încheiate de medici.

Proiectul de lege depus de Oana Murariu, Diana Stoica și Adrian Wiener propune instituirea obligativității ca polițele de asigurare pentru răspundere civilă pentru acte de malpraxis medical să includă expres și despăgubirea pentru daune morale.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Schimbare la bancomate: utilizatorii ar putea retrage orice sumă, nu doar valori prestabilite, indiferent de bancă

Dacă va fi adoptată, măsura va obliga instituțiile financiare să actualizeze software-ul bancomatelor, astfel încât introducerea manuală a sumei să devină disponibilă în mod...

Bolojan anunță reducerea deficitului bugetar cu peste 40%: Prima corecție serioasă după ani de cheltuieli peste venituri

Premierul interimar a avertizat că procesul de ajustare trebuie continuat, atrăgând atenția asupra riscurilor de revenire la politici fiscale relaxatePremierul interimar, Ilie Bolojan, afirmă...

Alexandru Rogobete îl acuză pe Ilie Bolojan că a blocat angajarea medicilor specialiști

Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, susține că peste 2.000 de medici care au finalizat rezidențiatul și au obținut titlul de specialist au ajuns...
Ultima oră
Pe aceeași temă