21.6 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăPoliticăMircea Geoană: "Aşa cum avem nevoie de americani pentru a ne proteja...

Mircea Geoană: “Aşa cum avem nevoie de americani pentru a ne proteja securitatea, şi americanii au nevoie de aliaţii lor”

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, a abordat sâmbătă, la Ploiești, importanța alianței dintre America și partenerii săi din Europa și din întreaga lume. În contextul unei posibile reîntoarceri a lui Donald Trump la președinția SUA, Geoană a anticipat posibile “accente diferite” în relația SUA-NATO.

“Noi lucrăm cu ceea ce ne dau naţiunile din NATO, dacă oamenii aleg pe cineva sau pe altcineva, asta nu e problema noastră. E o decizie suverană, democratică, a acelor naţiuni. Eu pot să vă spun că, din punct de vedere al relaţiei cu preşedintele Trump în mandatul său precedent, a fost un început destul de contondent, dar pe măsură ce a descoperit valoarea adăugată a acestei alianţe pentru America şi pe măsură ce aliaţii au început să investească mai mult în propria apărare – pentru că ceea ce spunea nu doar preşedintele Trump, ci şi preşedintele Obama, preşedintele Bush, toţi preşedinţii americani, este că mulţi dintre aliaţii europeni ai Americii nu investesc în apărare şi America trebuie să plătească pentru securitatea aliaţilor, în timp ce ei îşi văd de economie şi iau gaz ieftin de la ruşi”, a spus Geoană, potrivit Agerpres.

Acesta a menţionat că în ultimul său discurs privind starea naţiunii, de acum aproape 4 ani, Trump laudă NATO.

“America are nevoie de toţi aliaţii săi din Europa şi din restul lumii pentru că această competiţie cu China, iată şi cu Rusia, cu Iranul, cu Coreea de Nord, va fi straşnică. Aşa cum noi avem nevoie de americani pentru a ne proteja securitatea, şi americanii au nevoie de aliaţii lor în Europa şi în restul lumii. Sunt convins că vor fi probabil accente diferite, dar nu văd niciun fel de risc într-o zonă atât de agresivă şi de prăpăstioasă, cum a apărut în presă”, a mai spus secretarul general adjunct al NATO.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Peste 7.000 de kilograme de carne de miel cu prețul începând de la 34,99 lei/ kg vor fi livrate online de Freshful

Sărbătorile sunt un prilej perfect pentru a petrece timp în familie, iar preparatele tradiționale sunt la mare căutare. Rețetele de ciorbă de miel, tocăniță...

Premierul spaniol Pedro Sanchez nu demisionează

Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunțat că nu demisionează din funcția de premier. Anunțul vine după o pauză de câteva zile. Prim-ministrul spaniol Pedro...
Ultima oră
Pe aceeași temă