19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăȘtirile zileiMinistrul Apărării, cu ocazia Zilei Veteranilor de Război: Va aflaţi în permanenţă...

Ministrul Apărării, cu ocazia Zilei Veteranilor de Război: Va aflaţi în permanenţă în atenţia noastr

“Pentru curajul şi spiritul de sacrificiu de care aţi dat dovadă în timpul războiului, pentru faptul că aţi trecut cu bine şi cu fruntea sus peste greutăţile vieţii, vă asigurăm, bravi veterani de război, de întreaga noastră recunoştinţă şi preţuire. Vă aflaţi în permanenţă în atenţia noastră, iar specialiştii în domeniu caută în permanenţă soluţii care să vină în sprijinul dumneavoastră”, se arată în mesajul transmis de ministrul Apărării cu ocazia Zilei Veteranilor de Război.

Gabriel Leş subliniază faptul că veteranii reprezintă un model pentru tineri şi pentru militarii care se află acum în teatrele de operaţii din afara ţării.

“Militarii noştri care acţionează, cu determinare şi curaj, în teatrele de operaţii, pentru îndeplinirea angajamentelor internaţionale ale ţării, îi au ca model pe veteranii de război. Aflaţi astăzi la vârste venerabile, dar încă tineri în spirit, în ciuda greutăţilor care le-au marcat viaţa, veteranii de război reprezintă zestrea de patriotism autentic a naţiunii.Tânăra generaţie a avut şi are ce învăţa de la aceşti eroi, oameni modeşti şi înţelepţi, căliţi în spiritul înaltelor idealuri de viaţă, al dragostei de ţară”, se mai menţionează în mesaj.

Conform aceleiaşi surse, în prezent mai sunt în viaţă aproximativ 7.000 de veterani de război şi 200 de văduve de război, precum şi în jur de 57.000 de văduve de veterani de război.

Ministrul reaminteşte că luni se împlinesc 117 ani de când regele Carol I a instituit titlul de veteran de război, la 25 de ani de la decretarea, pe 29 aprilie 1877, a mobilizării pentru războiul de independenţă.

Cele mai citite

Biden îl primește pe Iohannis la Casa Albă. România urmează să cumpere din SUA avioane F-35 de 6,5 miliarde USD

Președintele României, Klaus Iohannis, va fi primit de președintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...
Ultima oră
Pe aceeași temă