21.1 C
București
joi, 9 iulie 2026
AcasăPoliticăMinistrul apărării al Franței vine să ne impună fregatele de război

Ministrul apărării al Franței vine să ne impună fregatele de război

Ministrul francez al Apărării, Florence Parly, a venit la București pentru a face lobby pentru Naval Group, companie care a pierdut recent 80 de miliarde de dolari din contractul reziliat cu Australia, în urma formării unei noi alianțe americano-polineziene AUKUS, care exclude țara din Hexagon. Ministrul apărării al Franței vine să ne impună fregatele de război, conform surselor României libere.

El se află astăzi la Bucureşti, având programate primiri la preşedintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă. Are şi o întrevedere cu ministrul Apărării Vasile Dîncu. Florence Parly şi ministrul apărării Vasile Dîncu au programate declaraţii de presă la ora 9:25. Programul vizitei include primirea de către premierul Nicolae Ciiucă, la ora 10:00, urmată, la 13.30 de primirea la Palatul Cotroceni, conform news.ro.

Ministrul apărării al Franței vine să ne impună fregatele de război

Potrivit Ministerului francez al Apărării, în cadrul întâlnirilor va fi discutată situaţia regională din Europa de Est. Mai ales că Franţa şi-a exprimat disponibilitatea de a trimite efective militare în țara noastră.

Sursele „României libere” susțin că prezența lui în capitala României e motivate de interesul companiei de stat franceze, Naval Group, pentru construcția celor patru fregate, în valoare de 1,2 miliarde de euro.

Conform Ministerului francez al Apărării, discuţiile ministrului Florcence Parly cu autorităţile de la Bucureşti vor fi centrate pe aprofundarea relaţiilor în domeniul apărării în cadrul parteneriatului strategic dintre cele două state. Inclusiv în domeniul armamentului.

citește și: NATO scoate România și Bulgaria din ciorba rusească

Preşedintele Klaus Iohannis a salutat deciziile preşedintelui SUA, Joseph Biden, şi ale preşedintelui Emmanuel Macron cu privire la disponibilitatea Statelor Unite şi a Franţei de a trimite trupe militare în România. Ei sunt considerați aliații noștri strategici.

”Aceste demersuri sunt rezultatul eforturilor pe care eu personal şi membri ai Guvernului le-am depus. Am spus-o constant şi repet că suntem gata să găzduim o prezenţă aliată crescută pe teritoriul nostru. De altfel, în urma anunţurilor SUA şi ale Franţei, suntem în contact cu cei doi aliaţi. Vrem să stabilim concret modalităţile de realizare pe teritoriul nostru a prezenţei militare a celor doi parteneri”, a afirmat preşedintele.

Citiți România Liberă și pe Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

VIDEO. Trump afirmă că atmosfera de la summitul NATO este una „foarte cordială”

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat miercuri că la summitul NATO de la Ankara există „multă bunăvoință”, în pofida criticilor dure pe care...

China avertizează asupra unei „portițe de securitate” în instrumentul de programare cu inteligență artificială al Anthropic

China a avertizat miercuri utilizatorii cu privire la existența unei „portițe de securitate” în anumite versiuni ale Claude Code, instrumentul de programare bazat pe...

Cuba reconectează rețeaua electrică după cea mai recentă pană majoră de curent din insulă

Cuba a restabilit complet alimentarea cu energie electrică la nivel național în primele ore ale zilei de miercuri, după cea de-a treia pană generalizată...
Ultima oră
Pe aceeași temă