-6.5 C
București
sâmbătă, 17 ianuarie 2026
AcasăȘtirile zileiMinisterul Sănătăţii analizează schimbarea managerului de la DSP Arad

Ministerul Sănătăţii analizează schimbarea managerului de la DSP Arad

„Ne gândim la schimbarea managerului de la DSP Arad (n.r.: Constantin Cătană – foto), având în vedere şi evaluarea pe care urmează să o facem şi în perioada următoare.

Ţin să menţionez că domnul director de la DSP Arad şi-a arătat şi intenţia de a demisiona dacă lucrurile iau o altă întorsătură odată cu demisia lui”, a anunţat Nelu Tătaru, conform Agerpres.

În context, ministrul Sănătăţii a declarat că în România în acest moment sunt trei focare de infecţie, la Suceava, Arad şi Deva.

Cele mai citite

Recep Tayip Erdogan a fost invitat de Donald Trump să intre în Consiliul de Pace pentru Gaza

Președintele american Donald Trump l-a ''invitat'' pe omologul său turc Recep Tayyip Erdogan să facă parte din Consiliul de Pace pentru Gaza, a anunțat...

Mii de persoane protestează la Copenhaga și în alte orașe daneze împotriva lui Donald Trump

Câteva mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Copenhaga și în alte orașe din Danemarca pentru a denunța ambițiile teritoriale ale președintelui american Donald...

UE și Mercosur acord istoric de liber schimb după 25 de ani de negocieri

Uniunea Europeană și blocul Mercosur, format din Brazilia, Argentina, Paraguay, Uruguay și Bolivia, au semnat sâmbătă un acord comercial istoric, după negocieri care au...
Ultima oră
Pe aceeași temă