Reprezentanții Spotify, alături de marile case de discuri, inclusiv Universal, Warner și Sony, au reacționat rapid printr-o acțiune în instanță, solicitând blocarea distribuirii materialelor
O parte dintre melodiile extrase ilegal din sistemele Spotify au fost publicate online și pot fi descărcate gratuit de pe trackere publice de torrent, la aproximativ șase săptămâni după ce autorii atacului au anunțat compromiterea platformei, relatează publicația The Verge.
La sfârșitul lunii decembrie, grupul din spatele motorului de căutare pentru cărți electronice Anna’s Archive a susținut că a reușit să pătrundă pe serverele serviciului de streaming și să copieze un volum uriaș de conținut muzical. Reprezentanții Spotify, alături de marile case de discuri, inclusiv Universal, Warner și Sony, au reacționat rapid printr-o acțiune în instanță, solicitând blocarea distribuirii materialelor.
Pe 16 ianuarie, o instanță a emis o decizie care interzicea publicarea pieselor copiate. Cu toate acestea, hackerii au făcut publice aproximativ 2,8 milioane de melodii, care însumează circa 6 terabytes de date. În plus, au fost distribuite fișiere separate, de aproximativ 29 GB, ce conțin metadate despre artiști, albume și genuri muzicale.
Grupul afirmase anterior că ar fi copiat în total aproximativ 86 de milioane de piese, ceea ce sugerează că ar putea urma noi publicări masive de conținut. Spre deosebire de alte atacuri informatice similare, în care autorii cer recompense financiare pentru a nu divulga datele sustrase, cei implicați în acest caz nu au solicitat bani, declarând că obiectivul lor este oferirea accesului liber la conținutul obținut ilegal.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News