8.9 C
București
duminică, 20 aprilie 2025
AcasăSportFotbalMehmet Topal revine la Petrolul! Turcul va prelua din nou echipa ploieșteană

Mehmet Topal revine la Petrolul! Turcul va prelua din nou echipa ploieșteană

Fostul mijlocaș al lui Fenerbahce și Galatasaray se întoarce la Ploiești pentru a-l înlocui pe Adrian Mutu.

Mehmet Topal, noul antrenor al Petrolului

Petrolul Ploiești va fi din nou antrenată de Mehmet Topal. Tehnicianul turc de 39 de ani este așteptat în următoarele ore la Ploiești pentru a semna contractul, după ce Adrian Mutu a încheiat colaborarea cu echipa, în urma rezultatelor slabe din ultima perioadă.

Oficialii Petrolului au confirmat iminenta revenire a lui Topal printr-o postare misterioasă pe rețelele de socializare, care conținea o imagine cu silueta unui antrenor și un emoticon cu o clepsidră, sugerând că anunțul oficial este iminent. Suporterii echipei au reacționat imediat, identificându-l pe Topal în fotografia publicată: „E Topal, faină poză”, „Topal se întoarce”, au comentat fanii.

Ce salariu va avea Mehmet Topal și care sunt obiectivele Petrolului

Mehmet Topal va lucra din nou alături de Sanjin Alagic, tehnicianul bosniac de 47 de ani, care deține licența UEFA Pro. În acte, Alagic va fi antrenorul principal al echipei, însă responsabilitatea rezultatelor va reveni fostului internațional turc.

Conform informațiilor, Topal va avea același salariu ca în precedentul său mandat la Petrolul, 11.000 de euro pe lună, iar obiectivul stabilit de conducere este clasarea pe locul 7 la finalul sezonului.

Fostul mijlocaș turc a mai pregătit Petrolul în 24 de meciuri, reușind 8 victorii, 11 remize și 5 înfrângeri, iar echipa s-a aflat pe locul 6 la finalul anului trecut. Experiența sa la Ploiești a fost prima ca antrenor după retragerea din cariera de jucător, însă nu deține licența UEFA Pro.

Topal s-a despărțit de Petrolul în decembrie 2024, invocând diferențe de viziune cu conducerea clubului:

„Am realizat că ideile mele în legătură cu planificarea viitorului nu sunt în aceeași direcție cu cele ale conducerii clubului. Din cauza faptului că această situație a început să mă afecteze foarte mult, am luat decizia de a încheia mandatul meu de antrenor la Petrolul, așa cum a fost anunțat oficial de către club”, declara Topal la momentul plecării.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă