17.8 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăȘtirile zileiMedicul care a ținut o pacientă șase ore în salon cu un...

Medicul care a ținut o pacientă șase ore în salon cu un cadavru a fost sancționat

“În urma verificărilor s-a constatat că medicul pneumolog dr. Rodica Negrescu nu şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu. Drept urmare, dr. Negrescu şi-a înaintat demisia, iar medicul coordonator, dr. Gheorghe Nini, a fost schimbat cu dr. Adrian Wiener, medic medicină internă. În legătură cu pacienta care a decedat şi ar fi rămas şase ore în salon, acest aspect încă se verifică pentru a stabili exact cine se face vinovat”, notează o comunicare a conducerii SCJU Arad.

Reprezentanţii unităţii sanitare au precizat că neîndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor se referă la faptul că nu s-au făcut unele vizite la pacienţi.

În comunicarea transmisă presei de SCJU se mai arată că “în ceea ce priveşte afirmaţiile referitoare la închiderea pacienţilor în saloane, această procedură se aplică la nivel naţional şi este o măsură de precauţie pentru a nu contamina partea decontaminată a secţiei”.

“Îngrijorător este, în acest context, faptul că este posibil ca în spatele uşilor închise nevoile unor pacienţi să fie ignorate de cadrele medicale, situaţie pe care încercăm să o corectăm prin schimbările operate în organigrama secţiei”, precizează SCJU Arad.

SCJU mai menţionează că “la pacienţii care nu sunt în stare gravă, medicul intră dimineaţa pentru evaluarea stării pacientului, dar şi ori de câte ori este solicitat”.

Cele mai citite

Opt persoane au murit în accidentul de elicopter din Iran. Alături de președinte se aflau ministrul de externe și doi lideri regionali

Opt persoane se aflau în elicopterul care s-a prăbușit în Iran, toate cele opt persoane fiind declarate decedate. Principalul oficial care a murit este președintele...

Noua fiță masonică: Sarmale la …roabă!

Așa zișii masoni grupați, în Marea Lojă Națională a României condusă, în scripte, de preotul Cătălin Tohăneanu, dar, în realitate, de plagiatorul Radu...

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...
Ultima oră
Pe aceeași temă