12.6 C
București
joi, 22 octombrie 2026
AcasăȘtirile zileiMarian Enache afirmă că există o deschidere la dialog între CCR și...

Marian Enache afirmă că există o deschidere la dialog între CCR și CJUE

Preşedintele Curţii Constituţionale a României (CCR), Marian Enache, s-a întâlnit, marţi, cu profesorul Peter L. Lindseth, de la Facultatea de Drept a Universităţii Connecticut, Statele Unite al Americii, context în care a afirmat că există o deschidere către un dialog al CCR cu CJUE, potrivit agerpres.ro.

Potrivit unui comunicat al CCR, preşedintele Marian Enache a prezentat un scurt istoric al controlului de constituţionalitate al legilor din România, care datează din anul 1912, când s-a adoptat pe cale pretoriană modelul american. El a precizat că reglementarea normativă a controlului de constituţionalitate a fost realizată prin Constituţia din 1923, tot după model american, care a dăinuit până în anul 1947. Preşedintele CCR a făcut o succintă expunere a instituţiei române de jurisdicţie constituţională, menţionând procedura de numire a judecătorilor, atribuţiile şi efectele deciziilor Curţii şi subliniind că se judecă în plen toate sesizările, neexistând un complet de filtru al sesizărilor.

Preşedintele CCR a menţionat rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în interpretarea dreptului european şi mecanismul întrebărilor preliminare ca modalitate de dialog judiciar între instanţa europeană şi instanţele naţionale din statele membre. De asemenea, a arătat că există o deschidere către un dialog al Curţii Constituţionale a României cu CJUE, precum şi faptul că existenţa curţilor constituţionale reprezintă o garanţie a statului de drept a cărui esenţă se referă la apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, arată CCR în comunicat.

Profesor Peter L. Lindseth a subliniat formaţia sa de specialist în drept administrativ şi că, din această perspectivă, consideră că integrarea europeană este esenţială pentru dezvoltarea statului. În calitate de cercetător, acesta a precizat că UE are încă o puternică dimensiune administrativă din moment ce pentru asigurarea resurselor sale financiare este esenţială conlucrarea cu statele membre.

„Dimensiunea constituţională poate fi atinsă de o structură precum cea a UE numai în măsura în care îşi poate asigura în mod autonom resursele financiare, prin propria sa voinţă, sens în care este necesară o decizie politică a statelor membre”, informează CCR, arătând că Peter L. Lindseth a subliniat că legitimitatea UE încă se sprijină pe filonul constituţional al statelor membre.

CCR precizează că, la finalul întrevederii, s-a concluzionat că orice decizie a unei curţi constituţionale este atât un act de jurisdicţie, cât şi un act de democraţie în considerarea prerogativelor pe care aceasta le are.

La întrevedere au participat şi prof.univ.dr. Bogdan Iancu, de la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, iar, din partea Curţii, Benke Karoly, prim-magistrat-asistent, Cristina Titirişcă, magistrat-asistent, şi Oana Răican, consilier în cadrul Compartimentului relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Zelenski anunță reluarea schimbului de informații cu SUA. Discuții despre pace cu emisarul lui Trump, în Norvegia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina primește din nou informații americane de avertizare timpurie, esențiale pentru identificarea atacurilor cu rachete balistice.Declarația vine...

Cinci zodii au parte de revelații pe 22 octombrie 2026. Venus retrogradă le deschide ochii în dragoste

Ziua de joi, 22 octombrie 2026, vine cu momente de claritate pentru cinci zodii, care sunt îndemnate să privească mai atent relațiile și situațiile...

FCSB pierde teren în lupta pentru Stanciu! Salariul uriaș cu care Universitatea Cluj l-ar fi convins să semneze

Nicolae Stanciu ar fi ajuns la un acord cu Universitatea Cluj pentru un transfer în ianuarie 2027, iar presa locală susține că internaționalul român...
Ultima oră
Pe aceeași temă