Fostul atacant al naționalei României și golgheter al primei ligi în sezonul 1983-1984 a trecut printr-un moment grav de sănătate imediat după o operație la genunchi, ajungând de urgență la spital.
Marcel Coraș (67 de ani) trece printr-o perioadă extrem de dificilă. Fostul atacant, care la începutul anului fusese diagnosticat cu gonartroză și se operase pentru problemele la genunchi, a suferit un AVC imediat după intervenția chirurgicală. De pe patul de spital, Coraș, care ajunsese să cântărească 150 de kilograme, a descris momentul delicat prin care a trecut.
„Tocmai acum s-a întâmplat, când mergea bine recuperarea după operația de la picior. Pot să mișc mâna, dar nu cum aș vrea. Doamna doctor spunea că durează până la șase săptămâni să își revină mâna la normal. Eram acasă cu soția și la un moment dat nu puteam să mă ridic de pe colțar. Am dus mâna la frunte și am chemat-o pe nevastă-mea care era în bucătărie. A încercat să mă ajute, dar am căzut în fund. A chemat un vecin, dar nu a reușit nici el să mă ridice, astfel că a chemat salvarea. Trei băieți solizi m-au luat pe sus, m-au pus în cărucior și m-au dus direct la urgențe, la UPU”, a spus Marcel Coraș, conform fanatik.ro.
Gheată de Argint a Europei și gol la Euro 1984 în poarta Germaniei
Marcel Coraș rămâne una dintre figurile emblematice ale fotbalului românesc din anii ’80. A adunat 37 de meciuri și 6 goluri pentru naționala României, iar la Campionatul European din 1984 a înscris în poarta Germaniei, în înfrângerea cu 1-2 din faza grupelor.
Apogeul carierei sale de golgheter a venit în sezonul 1988-1989, când evolua la Victoria București și marca de 36 de ori, devenind Gheata de Argint a Europei, devansat doar de colegul de generație Dorin Mateuț, care înscrisese de 43 de ori pentru Dinamo. Fusese și golgheterul primei ligi în sezonul 1983-1984, cu 18 goluri. După retragerea din activitate în 1995, a antrenat UTA, FC Baia Mare și Bihor Oradea.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!