9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiMarcel Ciolacu spune că vor continua negocierile cu PNL - VIDEO

Marcel Ciolacu spune că vor continua negocierile cu PNL – VIDEO

Marcel Ciolacu spune că social-democrații vor continua negocierile cu PNL, după ce liberalii au anunțat că propunerea lor pentru postul de premier este Nicolae Ciucă. Președintele PSD nu a spus dacă susține nominalizarea lui Nicolae Ciucă și s-a enervat când a fost întrebat dacă a vorbit despre această variantă cu Klaus Iohannis de acum două luni.

Președintele Marcel Ciolacu a declarat, după ședința la care liberalii l-au propus pe Nicolae Ciucă premier, că PSD va continua negocierile cu PNL. 

„Eu am crezut că îl propun pe domnul Rafila. În acest moment PSD are o propunere de prim-ministru. Noi mergem la negocieri la ora 16 cu Partidul Național Liberal. În acest moment înțeleg că PNL are altă propunere pentru rotație”, a spus Marcel Ciolacu.

Liderul PSD s-a enervat când a fost întrebat dacă a avut o înțelegere cu președintele Klaus Iohannis încă de acum două luni pentru intrarea într-un Guvern condus de Nicolae Ciucă:

„Doamne ferește! Nici măcăr n-am stat de vorbă cu domnul Iohannis. Credeți că dacă aveam o înțelegere cu președintele Klaus Iohannis mai stăteam două luni de zile într-o criză politică?”

Liderii PNL au decis, în ședința Biroului Executiv Național, să îl propună pe Nicolae Ciucă pentru funcția de prim-ministru. Ciucă va conduce negocierile cu PSD. În ședința BEX, Florin Cîțu a fost cel care l-a propus pe Nicolae Ciucă.

Marcel Ciolacu a spus că săptămâna viitoare vom avea un guvern, așa că Executivul ar putea fi votat, joi, 25 noiembrie, susțin surse politice, potrivit Digi24.

Emanuel Neacsu
Emanuel Neacsu
Am scris pentru prima dată în presă la Ziarul Cotidianul, în 1996. Am fost șef pe secția politic la Gardianul. Am venit la România Liberă în 2007 și am lucrat un an la ediția online. Mi-am continuat cariera ca redactor Digi 24 (5 ani) și am revenit la România Liberă ca editor pe secția politic.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă