13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăPoliticăMarcel Ciolacu: „Produsele alimentare nu s-au mai scumpit”

Marcel Ciolacu: „Produsele alimentare nu s-au mai scumpit”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că produsele alimentare nu s-au mai scumpit după intrarea în vigoare a ordonanţei privind reducerea preţurilor la alimentele de bază şi i-a îndemnat pe membrii Cabinetului să verifice, la fel ca ministrul Agriculturii, preţurile din magazinele din ţară.

El a subliniat, totodată, că inflaţia a ajuns la “o singură cifră”.

“La zece zile după intrarea în vigoare a ordonanţei privind reducerea preţurilor la alimentele de bază, toată lumea vede că există o scădere semnificativă la anumite produse faţă de tarifele de luna trecută. Mai mult, putem observa cu toţii că produsele alimentare nu s-au mai scumpit”, a declarat Ciolacu.

Potrivit acestuia, ordonanţa adoptată de Guvern îşi atinge scopul.

“Doresc să îl felicit pe domnul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, pentru perseverenţă. A lucrat din greu ca să putem adopta această măsură esenţială, iar acum domnul ministru merge zilnic în supermarketuri să vadă preţurile. Cred că fiecare ministru şi demnitar trebuie să facă la fel în magazinele din toată ţara. În loc de invenţii precum penuria, falimentul şi alte grozăvii, astăzi, realitatea arată că sunt preţuri cu 30% – 40% mai mici la anumite produse de bază. Mai mult, inflaţia este cu o singură cifră. Acesta este adevărul”, a transmis Marcel Ciolacu. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă