12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăMarcel Ciolacu: „Fac apel către dascăli să revină la clase. Este vorba...

Marcel Ciolacu: „Fac apel către dascăli să revină la clase. Este vorba despre viitorul copiilor”

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu face un apel către profesori să revină la clase pentru a încheia cu bine acest an şcolar, precizând că discuţiile asupra „problemelor legitime” din sistem trebuie să continue.

„Fac apel către dascăli să revină la clase pentru a încheia cu bine acest an școlar! Discuțiile asupra problemelor legitime din sistem trebuie să continue, însă este vorba și de viitorul copiilor. De aceea, toate examenele trebuie să se desfășoare conform programărilor anunțate”, a scris Ciolacu, joi, pe Facebook.

El precizează că ordonanţa de creştere imediată a veniturilor profesorilor şi personalului nedidactic a fost publicată în Monitorul Oficial, dar menţionează că acest lucru trebuie completat printr-o reformă consistentă a salarizării din sistemul de învăţământ.

„Iar asta se va întâmpla chiar de anul viitor, când viitoarea lege a salarizării unitare va fi aplicată. Voi continua să am toată deschiderea pentru dialog şi pentru găsirea unor soluţii realiste şi aplicabile, care să aducă mai multă dreptate în sistemul de învăţământ. Acesta este doar primul pas! Mai mult, mi-am asumat clar că viitorul Guvern va continua – cu şi mai multă forţă – să redea respectul şi demnitatea cuvenite dascălilor”, a adăugat liderul PSD.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă