29.8 C
București
miercuri, 15 iulie 2026
AcasăPoliticăMarcel Ciolacu anunță că va candida la alegerile din 7 decembrie: Mă...

Marcel Ciolacu anunță că va candida la alegerile din 7 decembrie: Mă întorc acasă să-i conving pe buzoieni că merit acest loc

Fostul premier Marcel Ciolacu a confirmat oficial, la evenimentul organizat de Partidul Social Democrat de la Buzău, că va candida la președinția Consiliului Județean Buzău, subliniind că decizia sa este una „cu sufletul” și nu un pas înapoi în carieră.

„E acel sentiment că mă întorc acasă să-i conving pe buzoieni că merit acest loc. O să-i contrazic pe cei care au zis că e un pas înapoi – nu e înapoi, e un pas cu sufletul. Vreau să fac asta, cu toată experiența acumulată, ca să dezvoltăm mai departe județul Buzău”, a spus Ciolacu.

Totodată, Ciolacu a făcut referire la perioada tensionată din ultimele luni, precizând că a fost ținta unor atacuri politice și mediatice.

„M-am săturat de patru luni de mizeria care mi s-a pus în cap. Vreau să arăt unde se află lipsa de viziune economică, care s-a transformat într-o criză. Avem o mare problemă – un deficit de empatie – care, dacă nu se oprește, va duce la o criză și mai mare”, a declarat acesta.

În ceea ce privește situația economică și reformele guvernamentale actuale, Ciolacu a transmis un mesaj critic, afirmând că actualele măsuri nu reprezintă o veritabilă reformă, ci mai degrabă o austeritate mascată.

„Criticile sunt binevenite. Când îți asumi un rol atât de mare, trebuie să-ți asumi și critici. Nu este o reformă, ci concedieri colective. Avem înghețate salariile și pensiile, investițiile. Văd că e același deficit. Ceva nu funcționează și Ciolacu nu e acolo”, a conchis Ciolacu.

PSD a organizat sâmbătă Conferința Județeană Extraordinară, menită să desemneze delegații care vor reprezenta organizația la Congresul Național al PSD, programat pe 7 noiembrie.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Elon Musk, vizat de o anchetă în Wisconsin, după ce a oferit cecuri de un milion de dolari alegătorilor

Miliardarul Elon Musk riscă probleme juridice în statul american Wisconsin, după ce Comisia Electorală a concluzionat că oferirea unor premii de câte un milion...

România are nevoie de un ceas

Există un moment în politică în care lipsa unei decizii devine, ea însăși, o decizie. Exact acolo pare să fi ajuns România. Nicușor Dan...

Aurul pierde din avânt, iar petrolul schimbă perspectivele pieței

Prețul aurului a înregistrat o scădere, după avansul de peste 2% consemnat în ședința precedentăInvestitorii și-au mutat atenția către evoluția petrolului, care reaprinde...
Ultima oră
Pe aceeași temă