12.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăȘtirile zileiMaia Sandu îl zdrobește electoral pe Dodon: avans de 15% înainte de...

Maia Sandu îl zdrobește electoral pe Dodon: avans de 15% înainte de încheierea numărătorii voturilor

Peste 3,2 milioane de cetăţeni cu drept de vot din Republica Moldova au fost aşteptaţi să participe, duminică, la cel de-al doilea tur al alegerilor pentru funcţia de preşedinte al ţării. Prezenţa la vot în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova a fost de 52,69%, respectiv 1.644.510 alegători s-au prezentat la urne în total.

Candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, va câştiga detaşat alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, ea având un avans de aproape 15% după numărarea a 99,53% din voturi, arată datele centralizate de Comisia Electorală Centrală (CEC).

Potrivit rezultatelor preliminare prezentate de CEC, până luni la ora 6:00, au fost centralizate procesele verbale din 2.133 din totalul celor 2.143 secţii de votare, iar Maia Sandu a fost votată de 932.477 din totalul celor 1.622.100 voturi valabil exprimate, ceea ce reprezintă 57,49%.

Contracandidatul său, actualul preşedinte Igor Dodor, care a candidat ca independent, dar care a fost susţinut de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, a fost votat de 689.623 dintre alegători, respectiv 42,51%.

Maia Sandu a fost ministra Educației în guvernul Filat, între anii 2012-2015. În 2014, Sandu a declarat că aderă la partid, dar nu a devenit membră. Un an mai târziu (2015), a fost desemnată de PLDM pentru funcția de premier. Sandu, însă, a fost susținută de PDM și PL. În decembrie 2015, și-a lansat propriul proiect politic – Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS).

În 2016, a candidat la prezidențiale, dar a fost învinsă de Igor Dodon, cu puțin peste 4%.

După parlamentarele din februarie 2019, la 8 iunie Blocul ACUM a coalizat cu PSRM, iar Maia Sandu a fost votată prim-ministru. Cinci luni mai târziu, Guvernul Sandu a fost demis prin moțiune de cenzură, înregistrată de socialiști. Până la revenirea în Republica Moldova a activat în calitate de consilier al Directorului Executiv la Banca Mondială, în SUA.

Pe lângă faptul că a devenit prima femeie aleasă președinte, lidera PAS, Maia Sandu, a mai înscris un record. Mai exact, niciun partid sau politician nu a obținut până acum mai mai multe voturi decât Maia Sandu într-o competiție electorală. Astfel, până la Sandu, recordul a fost deținut de cel de-al doilea președinte al R. Moldova, ales de popor, Petru Lucinschi. Fostul șef al statului a fost ales, în 1996, cu peste 919.800 de voturi. 

 

Cele mai citite

Cutremur în Serbia, la granița cu România

Un cutremur cu magnitudinea 4,4 s-a produs în această dimineaţă, la ora locală 8:42, în Serbia, la graniţa cu România, potrivit informaţiilor publicate de...

Gata cu cariera de profesor a lui Klaus Iohannis. Președintele s-a pensionat

Catedra de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, care a fost rezervată pentru președintele Klaus Iohannis timp de aproximativ 27...
Ultima oră
Pe aceeași temă